Viaţă de blogăr (9): Cum se tranşează o dispută. Azi România – Turcia   Leave a comment

Având noi frontiera de vest asigurată după victoria cu Ungaria (3-0 în universul nostru, 4-3 într-un univers paralel), România bate la porţile nemuririi şi pe frontiera de sud şi vrea să dovedească că ar merita un loc în spaţiul Schengen şi bilete la carnavalul de la Rio de anul viitor dacă mai reuşeşte o minune cu Piţurcă pe bancă. Adică în meciul de mâine, 10 septembrie 2013. Cu Turcia.

Pentru aceasta, mobilizarea e pe măsura momentului. Gazetari, politicieni, suporteri… toţi freamătă. Sponsori oficiali al echipei naţionale, cei de la City Insurance au declanşat o campanie agresivă prin care oferă zeci de premii. Cică la fiecare nouă ore. Că au de unde: 80 de şepci, 48 de tricouri originale Echipa Naţională, 48 de mingi de fotbal. Daaaar… cel mai important lucru… aproximativ 11.000 de lire turceşti. Adică, no, cum ar veni, cam 3.500 de euro. Marele premiu. Aşa că cine vrea să se procopsească trebuie să intre pe pagina asta oficială a sponsorului oficialşi să dea like. Apoi să posteze acolo fotografii făcute de ei la meciul României cu Ungaria şi să le tot share-uiască până obţin câte puncte le trebuie…

…Din păcate, nu toată lumea e la fel de ahtiată după lupte între naţiuni şi religii. Din informaţiile pe care le deţin, cică unii, prin lumea de dincolo, sunt de-a dreptul plictisiţi de atâtea bătălii. Existând chiar riscul unei revolte împotriva bătăuşilor de profesie, pe Câmpiile Elizee cei trei judecători au stabilit să tranşeze disputa între Doamne-Doamne şi Allah prin organizarea unui meci de fotbal alternativ. Şi anticipat. Care să decidă odată pentru totdeauna rezultatul. Să nu se mai bată ca chiorii dreptcredincioşii între ei, fie ghiauri, fie păgâni.

Aşa că prima dată s-au ales selecţionerii: Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, adicătelea Carol I, în rolul lui Piţurcă, pe de-o parte, şi Mustafa Kemal Atatürk, interpretându-l pe Fatih Terim, de cealaltă. Şi li s-a dat mână liberă. Să facă echipele, nu să joace zaruri. Şi, pentru că ambii sunt cam afoni la fotbal, li s-a mai dat, pe lângă mână liberă şi câte un ajutor. Menegeri. Un fel de memestoici de naţionale. Adică oameni pricepuţi la sport, tactici şi lupte de stradă: Ponta şi Erdogan.

Atatürk şi Erdogan au colaborat de minune şi în câteva minute i-au convocat la naţională pe Suleiman Magnificul (cam pe la mijloc, coordonator de joc), Baiazid Fulgerul, zis Îldârâm (în atac), Osman I (fondatorul, în poartă), Mehmed Cuceritorul (mijlocaş ofensiv), Ibrahim, Murad, Mustafa şi trei Abduli plus un Selim pe celelalte posturi rămase libere. Apoi au început antrenamentul pe câteva cadâne şi eunuci mai de Allah-ajută până să vadă şi ei cu cine joacă, că Ponta se hotărâşte greu.

Adică nu. Se hotărăşte repede. Doar că se şi răzgândeşte la fel de repede. Bine că se apropia ora meciului, că altfel săracul Carol I murea de inimă rea şi părăsea Câmpiile Elizee pe targă. Norocul nostru a fost că în 48 de ani de domnie a avut el de-a face cu menegeri mult mai duri decât Ponta, ceea ce, de altfel, nici nu-i lucru greu. Aşa că, într-un final, când turcii se săturaseră de cadâne şi de eunuci şi pofteau la ieniceri proaspeţi, echipa tehnică a românilor a decis următorul 11 de start…

În poartă, general Eremia Grigorescu (conform devizei „Pe aici nu se trece!”). În apărare, s-a stabilit o linie imbatabilă: Basarab I, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare şi Acațiu Barcsay… La mijloc, Iancu de Hunedoara. Iniţial a fost singur, apoi i s-a adăugat o locotenenţă domnească formată din Ştefan Surdul, Petru Şchiopu, Iuga Ologul şi Vlad Înecatul (ca să avem superioritate, dar să le oferim şi turcilor un avantaj, aşa, de fair-play). În atac Vlad Ţepeş, Alexandru cel Bun şi Mihnea cel Rău… Bine, ştiu, îs mai mulţi decât prevede legea! Da’ acum ce vreţi? Asta e. N-au decât turcii să bage şi ei, unu-doi în plus şi gata. Inventăm fotbalul balcanic, în 13!

…Din păcate n-am apucat să văd rezultatul azi. Că mi-or tăiat ăştia de la cablu’ canalul de trasmisii sportive de pe Câmpiile Elizee, că cică nu mai e must-carry. Şi-o băgat dracu’ coada şi aici. Dacă vreau să văd cică tre să plătesc. Însă n-am io bani sau viaţă de de-astea. Aşa că mă uit în continuare doar la canalele româneşti… care transmit parcă direct din iad.

Anunțuri

Posted 2013/09/09 by danieliiancu in Articole, Viaţă de blogăr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: