Mihnea dixit (55)   Leave a comment

Taman în perioada în care îngeru’ se afla „la Spania”, lângă blocul lu’ Tită-sa şi-a făcut apariţia o „feria”. „Feria” asta la spanioli e cum ar fi un fel de iarmaroc, de bâlci, de târg, de balamuc la noi, la români. Adică o metodă extrem de veche şi de profitabilă prin care unii scot bani din buzunarele altora pe tot felul de hinte, tobogane, ringhişpiruri, maşinuţe, umbreluţe, trenuleţe, saltele săltăreţe, maşinuţe de merg pe apă, vaporaşe de umblă pe uscat etc… etc…. etc… Plus chioşcuri cu de toate.

No. După cum vedeţi şi gândiţi, într-un asemenea loc al pierzaniei pentru copii nici banii din poşetele mătuşicilor lor nu stau prea mult locului. Mai ales că, pe lângă distracţia lu’ Mihnea prin toate acareturile alea, Tită-sa mai avea de plătit şi distracţia propriilor ei odrasle, Iris şi Marco, în rol de verişori personali ai îngerului. Noroc că n-o vrut şi Dica-sa Atena să se dea şi ea prin ringhişpiruri şi-o mai scutit Tită-sa nişte euro. Da’ şi aşa, tot s-or gătat euroii la un moment dat şi o rămas fără o leţcaie în buzunar, ceea ce a însemnat câteva ceasuri fără distracţie. Da’ şi fără linişte că îngeru’ trepida şi numai „feria” vedea în faţa ochişorilor.

Ca să-l liniştească, mătuşi-sa i-o promis că, după ce se trezesc din somnicul de amiază, or să meargă toţi la bancă să scoată bani mulsi-mulsi ca să aibe ce să arunce pe apa feriei. S-o resemnat un pic şi s-o pus la somn… nu mult… apoi n-o mai slăbit-o… să meargă odată să scoată bani de la bancă. Într-un final s-o îndurat şi Tită-sa şi-or ieşit afară… Dar… în faţa blocului…, sub privirea stupefiată a îngerului, mătuşi-sa trecea ca vodă prin lobodă pe lângă puzderie de bănci din fier forjat cu scânduri lăcuite, frumos aliniate, numai bune pentru şezut. Se făcea că nu le vede. Da’ cu Mihnea nu-i mere, că-i vigilent. Aşa că o fugit naintea ei şi i-o arătat explicit cu deştiu’:

– Uite Tita, o bancă! Hai scoate bani să merem la feria!

…Şi avea dreptate îngeru’, că-n România banii se scot din bancomat nu din bănci…

Anunțuri

Posted 2013/07/26 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: