Viaţă de blogăr (1): O seară de pomină   13 comments

În sfârşit ajunsesem acasă după o zi cumplită. Da’ cumplită rău! Mă aşteptasem însă oarecum la cumpliţenia asta, deoarece era o zi de marţi. Io nu-s superstiţios de loc, da’ ar trebui din când în când să ţin cont de semne. Eeee, iată că io chiar în ziua aia  nu ţinusem cont de ele. Adică ţinusem, da’ să vedeţi cum. Pe lângă faptul că era marţi (vorba aia, „tri ceasuri rele”), mai era şi 13. Deci ghinion dublu. Apoi, când am tras jaluzele de la bucătărie să văd minunata dimineaţă de afară, prin faţă tocmai trecea un popă. „Ptui!, părinte!”, mi-am zis în gând şi am tras o frumuseţe de cruce cu limba-n gură. Nu mult după aia, când mă ştergeam cu prosopul cu prea mult zel, m-am lovit cu cotul de tocul de la uşă. Ahaaa! Deci mă înjura cineva de dimineaţă. L-am înjurat şi io pe el, aşa, să se sature. Apoi dau să plec la servici când găsesc în faţa uşii o pungă cu oase de pui. O iau şi mă întorc s-o bag la frigider. Oasele erau pentru Blacky, căţeluşul de vreo 80 de kile de la grădina lu’ Bunicu, nu pentru mine, da’ se împuţeau dacă le lăsam la uşă. Cobor la etajul unu când îmi aduc aminte că n-am luat aparatul foto şi aveam nevoie urgentă de el. Deci m-am întors a doua oară. Ghinionul se strângea puzderie. În faţa scării, o mâţă neagră îmi taie calea. Nu-mi mai fac nici o cruce cu limba-n gură şi nici nu aveam cum să fac şapte paşi îndărăt că trebuia să trec de uşă; ceea ce însemna că trebuie să scot iară cheia. Aşa că am suduit cum se cuvine toate miorlăitoarele care-ţi ies în cale dis de dimineaţă.

Până la servici mai era să mă calce o maşină pe trecerea de pietoni, să mă muşte un câine bagabont şi să mă întâlnesc faţa-n faţă cu cineva căruia-i trebuia, nici mai mult, nici mai puţin, decât să-i fac nu-ş’ ce lucru pe gratis. Atunci am scăpat. Însă la muncă, alte belele. Mi-am vărsat cafeaua pe cămaşă. Mi-am dat seama că uitasem să-mi pun şi mâncare la mine. Am primit scatoalce de la toţi şefii şi şefuţii că uitasem să fac ceva, normal, extrem de important. S-o luat curentu’ şi mi-a dispărut un material din wordu’ pe care nu-l salvasem. Mă rog. Din astea. Chiar ajunsem la concluzia că ălea trei ceasuri rele se cam făcuseră opt. Daaaar… la finalul zilei se întâmplase şi ceva bun: tocmai încheiasem o asigurare la Groupama, de-aia specială pentru locuinţe. În caz de incendii, inundaţii etc. Asta din două motive. Primo: aveam un prieten care lucra acolo şi n-am mai scăpat de gura lui. Secundo: în ultimele trei luni vecinul de sus mă inundase, vecinul de jos mă incendiase după ce-i luase foc mâncare de pe aragaz, iar vecinul de vizavi îmi distrusese uşa de la intrare când o instalat cum nu trebuie nu-ş’ ce dizpozitiv.

Deci ajunsesem acasă şi eram fericit la gândul că o să stau liniştit şi că-s asigurat Groupama. Băi, frate, aveau ăştia o ofertă beton. Inundații, incendii, spargeri de geamuri… orice… ei promiteau că în patru ceasuri trimit un specialist și repară totul. În caz contrar, cică îmi dădeau ei nişte bani. Tare de tot. Mă rog. Ideea era că ştiam că-s asigurat, că nu mă bazez io prea mult pe specialişti. Cunosc o persoană care ştie să le facă pe toate, deci ăla, specialistu’, era doar aşa, să vină să constate daunele, după ce cică trebuia să le autoconstat eu şi să le fac o poză. Daunelor, nu specialiştilor. Pe baza cărei poze trebuie să vină specialistu’.

Ajuns acasă, mi-am turnat un pahar de bere rece, de la congelator, să-mi stâmpăr arşiţa din gât provocată de canicula de afară. M-am pus la calculator să mă dau pe net. După-amiaza şi seara se anunţau promiţătoare. Că doar ce belele mă mai puteau paşte?… După un timp m-am ridicat şi m-am apucat să fac un pic de treabă. Că n-aveam mâncare gătită, hainele zăceau grămadă în coşul de rufe murdare, nu mai aspirasem de şi uitasem de când… Habar n-am ce mă apucase hărnicia taman în ziua de marţi, 13. Poate faptul că, fiind proaspăt asigurat la Groupama pe linie de apartament, mi-am zis că nu se face să fie apartamentul vraişte din moment ce beneficiază de un asemenea statut.

Deci m-am apucat de treabă. Cred că maică-mea m-ar fi ţucat pe frunte. Săraca, 40 de ani o aşteptat să mă vadă harnic şi când în sfârşit m-am făcut, n-o fost de faţă să se minuneze. Băăăăiii, îmi venea să le fac pe toate, pe toate deodată. Fluieram şi munceam. De fluierat fluieram cât unul, da’ de muncit munceam cât trei… ce zic io trei… cât patru… posibil chiar mai mulţi… Wow!!!! Cum îmi mai mergeau mâinile. În primul rând am pus nişte pulpe de pui la dezgheţat rapid. Am curăţat nişte cartofi. Nu mulţi, numai câţi trebuie. I-am clătit şi i-am pus un pic la scurs, până am băgat prima tură de haine în maşina de spălat. În timpul ăsta verificam FB-ul şi mă uitam cu coada ochiului, la televizorul din bucătărie la comentariile cretine, politice sau sportive, ale unor posturi TV. De fapt, nu ale unor posturi TV, ci ale tuturor posturilor TV… După ce-am dat drumul la maşină, am aspirat în camera mică. Vai de mama lui de aspirator. Că-i de pe vremea comuniştilor, ca şi covorul. Are furtunul înfăşat în zece locuri cu scoci de ăla lat, maroniu, să nu-i iese prafu’ pe la încheieturi. De aspirator vorbesc, nu de covor. Covorul are alte hibe. Am mers de-am tăiat cartofii rondele. I-am pus la tigaie, lângă pulpe. Am curăţat şi nişte usturoi. Apoi la cuptor cu toate. M-am uitat cu gura căscată la un comentariu al unui deputat. Am schimbat pe sport. Alt comentariu, pe altă temă, acelaşi deputat.

Apoi m-am dus să aspir în sufragerie. Aproape că gătasem şi eram leoarcă de sudoare când… a început dezastrul. Un mic scurt circuit la aspirator şi totul s-a oprit. Bine, nu totul. Doar aspiratorul din aspirat. Da’ nu şi din expirat. Că după o bubuitură scurtă şi o flamă insignifiantă de mi-o pârlit sprâncenele, o sărit căpăcelul de la săculeţul de praf. Odată cu el o sărit şi praful. Direct în sufrageria proaspăt aspirată. De frică, io am aruncat tulumba de aspirat a aspiratorului direct în faţă, spre măsuţa de cafea. Norocul meu a fost că pe măsuţa de cafea nu era ceşcuţa de cafea ci paharul cu bere. Ioiii! Aşa fain s-o făcut ţăndări. Paharul, nu berea. Berea numa s-o scurs de pe masă pe covor. Oricum, berea nu pătează. Da’ praful prăfuieşte.

Am lăsat aspiratul, că oricum nu mai aveam cu ce aspira, şi m-am dus la televizor. Din cuptor veneau miresme… De afară se auzeau duduituri. „Tunează!”, mi-am zis eu mie cum ar zice îngerul meu. Da’ ce? mă fac pe mine nişte fulgere şi tunete? Pe mine nu, da’ pe televizor da, că la o duduitură mai puternică s-o luat imaginea. Şi s-o dus. Şi-or rămas numa nişte pureci pe ecran. Aşa că am plecat la calculator. Am dat sonorul mai tare la boxe, că maşina de spălat făcea ca toţi dracii şi nu auzeam ce vorbesc ăia în clipurile de pe FB.

Râdeam cu gura până la urechi când am auzit o nouă bubuitură. Instantaneu am înlemnit şi înlemnit cum eram am sărit de pe scaun. Ce se întâmplase? Afurisita de maşină de spălat scăpase de pe covoraşul de cauciuc… ajunsese pe gresie trepidând… începuse să alunece ca pe toboganele iadului… furtunul de care era legată la apă s-o întins… s-o întins mai mult… o plesnit… maşina o dat cu capul ei de maşină proastă de zidul advers… apa o ţîşnit prin furtunul rupt… maşina o dat cu capul de zidul celălalt… o luat-o razna… dansa… da’ nu i-o ajuns cablul până la priză… încă o flamă, pe care am zărit-o în timp ce făceam cursă cu obstacole prin casă… ştecheru’ a ieşit din priză… cu ultimele puteri maşina s-a orpit… dar apa a pornit!

Căci (forţa aia din vasele comunicante fiind cu ea, cu apa!), furtunul de alimentare bine înfiletat de Bunicu când şi-a declarat independenţa a smuls şi teava din perete. Geaba am oprit eu toate robinetele ălea roşii. Geaba zic bine, că am impresia că unele erau de la gaz, n-aveau treabă cu apa. Care apă ţâşnea ca o ţâşnitoare în piaţa publică. Singura soluţie era să o oprim pe coloană. De apă zic. De la subsol. Dar cheia de la subsol n-o avea decât şefa de scară. Care nu era acasă. Am fugit la toţi vecinii. Vecinii au început să fugă după mine. Fabulos, într-un târziu cineva s-o gândit s-o sune pe şefa de scară. Io am plecat acasă să limitez proporţiile dezastrului. Apa ţâşnea în continuare când a început furtuna afară. No, că mi-e de furtună numa îmi păsa. Am lasat-o în treaba ei. Şi ea şi-o făcut treaba….

Prima data o vuit vântul prin casă. Că toate geamurile erau deschise. Am simţit io ceva curent pe la urechi da’ am zis că-i glumă. Apoi, în timp ce dam cu mopul să scot apa de pe gresia din baie… am auzit o bubuitură! Zzzzzdrrrraaaangggg! Praf mi s-o făcut geamul de la bucătărie. Norocul meu. Că era geamul ăl mai vechi şi mai prost făcut. Am îngheţat cu mopul în mână. Mă aşteptam la alt zdrang! N-o mai venit, sau poate nu l-am auzit eu din cauza zgomotului de stilcă spartă. În schimb am auzit altceva. De fapt, am văzut altceva. O flamă. Pfuuuuuf!!! Şi gata. S-o luat lumina. Adică curentu’! De tot! Am fugit repede la calculator… fumega pe la firele de alimentare… „Tulaiiii!” mi-am zis… şi am luat-o lipa-lipa prin apa de prin apartament să sun la Groupama, să vină specialistu’!

Apoi mi-am amintit… ăia ziceau că prima dată tre să fac io autoevaluarea… adică să fac o poză, s-o trimit şi ei trimit specialistu’… Am luat aparatul şi am dat să fac poză în baie, pe unde ţîşnea apa, că oricum nu mai era pericol de curentare… Când dau să fac poza, nu făcea aparatu’ claru’… E-heee!!! Ce n-aş fi dat să am şi io chitul de supravieţuire, cu lanternă şi aparat foto de unică folosinţă. Ochelarii de scafandru îi făceam cadou la vecinii de la parter, în caz că creştea nivelul apei…

Mă consolez şi aduc o lumânare, o aprind şi o pun pe marginea chiuvetei. Lanterne nu mai am, că ultima am scăpat-o într-o râpă pe munte. Fac io două poze cu tableta… dau să le trimit… până să mă dumiresc cum se trimit poze cu tableta (am trimis totuşi), simt miros de ars din baie… parcă… fug repede… deschid uşa… şi descopăr iadul. Sau flărările iadului, că lumânarea căzuse de pe chiuvetă direct pe prosoapele care trebuiau puse la spălat. Nu mai era nevoie să le spăl. Toţi microbii plecaseră pe lumea ailaltă. Zdrenţele erau gata arse. Scrum erau. În plus, o vâlvătaie până la tavan mă anunţa că nu mai era nimic de făcut decât ca să las ca incendiul să fie stins de inundaţie. Am fugit din baie nu de frică ci din cauză că mă îneca putoarea de fum… iniţial am crezut că era de la incendiul din baie… apoi am realizat că fumul venea din bucătărie… uitasem friptura la cuptor! Am alergat ca un erou şi am pus deştele pe mânerul de la cuptor… Instantaneu mi le-am băgat în gură. Plângeam şi că mă usturau ochii şi că mă dureau de ars deştele…

Nu mai ştiu cum a trecut timpul… lucram şi plângeam… plângeam şi lucram… mai mult plâgeam… La un moment dat sună cineva la interfon… deschid… deschid şi uşa…. un om vesel cu o cutie de instalator hidraulic în mână, urca scările… pe măsură ce urca prin apa ce se scurgea pe scări, omului îi pierea râsul… O ajuns în faţa uşii şi-o deschis-o… O văzut ce-i la mine în apartament… O leşinat… şi, în cădere, o dat cu capul de cimentul de pe scări. Noroc că apa care se scurgea a amortizat lovitura. Deci e bine. Acum e la terapie intensivă pentru o inofensivă comoţie cerebrală.

Io mai aştept încă alt instalator, banii pe asigurare şi prima promisă! Groupama fie cu voi!

Anunțuri

Posted 2013/07/16 by danieliiancu in Articole, Viaţă de blogăr

13 responses to “Viaţă de blogăr (1): O seară de pomină

Subscribe to comments with RSS.

  1. Rad cu lacrimi…. Nu poate fi TOT adevarat din ce-ai scris… Zi-mi ca-i un exercitiu literar ! =))

    • ooofff, eşti deja a treia persoană care mă întreabă… 🙂 🙂 🙂 io ce să zic? poate oi fi visat… 🙂 🙂 🙂 ia să verifice cineva dacă e vreun instalator cu capu’ spart!!!

  2. Minunat! Nu e „un exercițiu literar”, deoarece nu mai ai nevoie de exerciții… ești un scriitor de marcă. Mă simțeam făcând parte din „decor”, alergând să rezolv una, alta… și acum mă mai dor degetele de la arsură… Felicitări!

  3. Fratello, numai tie ti se poate intampla asa ceva:)))) M-ai binedispus pe seara asta:) Si apropo, tu crezi povestile celor de la asigurari?????

    adina marconi
    • Vai de mine!!! Da’ cum poţi să nu crezi? Tu nu ai văzut şi filmuleţele, nu ai citit ce ofertă au? Plus că am început să visez noaptea la aparatul foto de unică folosinţă după ce m-o lăsat baltă bateria la Sony-ul meu taman la Balul Operei…

  4. Lasa domnu’ ca vin si-ti repar tot 🙂
    Vezi daca n-ai facut profesionala ce patesti … ti-o trebuit scoli inalte 🙂

  5. Pai logic iti dai seama cu un ciocan, un patent si o surubelnita repari tot tot tot :)))
    Asta daca te risti daca nu apelezi la Groupama si dormi linistit 🙂

  6. daca cineva ar avea asemenea pagube cu siguranta nu s-ar incadra in limitele de 2000 de lei pentru despagubirea in 72 de ore…

  7. Ai pus tot ce trebuie pentru o aventura pe cinste 🙂 Felicitari pentru articol !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: