Mihnea dixit (52)   Leave a comment

Aseară fost-am dus la operă. Prin urmare, înţolit la două ace şi jumătate, am ieşit în faţa blocului să-l pup pe înger, înainte de plecare. Zic la două ace juma’ şi nu la patru, pentru că de avut aveam în picioare pantofi în loc de sandale cu scai, plus că lăsasem acasă pantalonii tri sferturi şi luasem costumul ăla negru, de-l port pe mine la toate ocaziile.  Dar, în schimb nu renunţasem la tricou, pe care-l preferasem, din cauza culorii, cămăşii protocolare şi al vreunei cravate în dungi. Dacă oi mai fi având aşa ceva. Mă rog.

Deci înţolit festiv am purces „la marmură”. Acolo îs nişte gropi, de obicei pline de pământ şi iarbă verde dar după ce plouă se transformă în minidepozite de noroi. Ciudat fenomen. Normal că toţi ţâncii sunt şi ei fascinaţi de lucrul ăsta şi pun la care tot felul de stratageme pentru a-şi fenta bunicile şi a se apropia pe nesimţite de băltoace şi nămol. Câteodată no, bietele femei mai scapă la poveşti şi, ca prin minune, toţi băieseii plus vreo două-trei fetiţe sunt aproape de nerecunoscut, că-s plini de pământ din cap până-n picioare. Aşa era şi aseară. Când am ajuns io lângă ei, toţi stăteau de jur-împrejurul unei gropi şi făceau un fel de mămăliguţe de noroi pe care cocoţau mingile destinate fotbalului. M-am oprit, precaut, la vreo cinci metri distanţă, să nu cumva să-i vina la vreunu ideea să deie cu mingea-n baltă… Normal, primul care a gătat de construit piedestalul de noroi a fost Mihnea. Care o sărit în picioruşe şi m-o văzut. Instantaneu a luat-o la fugă spre mine strigând:

– Taaatiii meeeu!

Cred c-a fost prima dată când m-o cuprins panica dintr-un asemenea motiv. Îngeru’ voia, nici mai mult nici mai puţin decât să mă strângă în braţe. Ioiiii! De pe mânuţe i se scurgeau dâre proaspete de noroi, care i se conturau uscate până mai sus de coate. Plus că şi năsucul beneficia de vreo trei stropi. Deşi instinctul îmi spunea să fug, că nu mai aveam alt costum, am râmas dârz în mijlocul drumului. Fulgerător, în ultima clipă, l-am apucat io pe Mihnea de mânuţe şi l-am pupat pe frunte. O fost cam debusolat, că de obicei îl strâng în braţe şi-l ridic deasupra capului. I-am explicat că o să fac lucrurile alea mai încolo, că acum am treabă şi trebuie să mă duc la operă. A înţeles urgent. Mi-o întors spatele şi s-o dus la copii, să se bage-n noroi. Am mai încercat să port o conversaţie cu el, aşa, mai de la distanţă, dar el urla la doi băiesei care nu-l ascultau. Într-un final mă apropiu şi-l mai pup o dată apoi îi zic că-l iubesc. Fără să se uite măcar la mine, mi-o zis:

-Si eu, Tati meu… da’ mai încolo… Acum am treabă!

Anunțuri

Posted 2013/07/11 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: