Mihnea dixit (50)   Leave a comment

După cum ştiţi, dacă deja n-aţi uitat, îngeru’ meu a fost „la Spania”. Şi nu oricând, ci taman când avea de mers la grădinisă. Da’ dacă aşa o vrut Tită-sa aşa s-o întâmplat. Prin urmare a lipsit exact în cele mai importante săptămâni, adică pe când se pregătea serbarea de sfârşit de an. Bine, serbarea în sine a prins-o, că el o ajuns să vadă pământ românesc după ce-o zburat pe deasupra Africii în dimineaţa zilei de 13 iunie. Iar serbarea a fost hăăă, hăăă… numai în seara aceleaşi zile.

Cum Doamna s-a gândit la tăte, i-o dat şi lui de învăţat o poezea, pe care s-o recite în tandem cu un coleg. Adică un soi de miniscenetă în care îngeru’ meu era pe post de doctor, iar celălalt băiesel venea la el c-o maşinuţă să i-o repare. Acuma ori n-o fost Doamna suficient de explicită, ori noi suficienţi de atenţi, cert e că Mihnea n-o învăţat chiar tot ce trebuia să înveţe. Adică n-o ştiut deloc, da’ deeeloooc un vers, ăla de deschidere, după care urma recitalul celuilalt băiesel, apoi din nou îngeru’, în forţă declamatorie.

Prin urmare începe spectacolu’. Copii, părinţi, bunici şi fel şi fel de alte neamuri. Într-un târziu vine şi rândul lu’ Mihnea şi al băieselului. Se proţăpesc amândoi omuleţii în mijlocul aşa-zisei scene şi se uită la Doamna. Cu ochi mari. Doamna aşteaptă. Ei fac ochii şi mai mari. Doamna îi îndeamnă, clătinând capul, să înceapă. Adică Mihnea să înceapă odată. La Mihnea-meu mai că-i ieşeau ochişorii din căpicul coperit de bonetă. Nedumumerirea de pe faţa lui era sinceră. Doamna dă să-l ajute şi şopteşte uşor primul cuvânt din versul pe care îngeru’ nu-l învăţase. Pe Mihnea l-or trecut transpiraţiile da’ nu s-o lăsat şi o întrebat tare:

See?

Lumea o început să chicotească. Doamna a supralicitat şi i-a şoptit primele două cuvinte din vers. Mihnea s-o enervat şi o ridicat şi el glăsciorul:

– Seeee?

Aici sala a izbucnit în râs. Doamna era să răguşească de atâta şoptit, dar nu s-a oprit şi a zis primele trei cuvinte… Din nefericire pentru ea, Mihnea habar n-avea de versu’ ăla afurisit. Parcă căutând ajutor pe pereţi, îngeru’ o început să se scarpine cu mânuţa dreaptă la ceafă, pe sub boneţica de medic şi apoi aproape c-o urlat de-a dreptul:

– Ssseeeeeee?

Doamna a capitulat şi o zis ea versul. Apoi băieselul celălalt a recitat partea lui iar în final Mihnea a încheiat apoteotic, primindu-şi binemeritatele aplauze în timp ce făcea reverenţe!

Anunțuri

Posted 2013/07/03 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: