Raport de tură (15): Trofeul Kogaion 2012 (6): Concurs. Când Zamolxe e nervos   2 comments

N-am mai stat la discuţii şi am plecat. Vreo 50 de metri. Că a trebuit să mă întorc şi să strig după unii care o tândăleau încă printre sanctuare. Am strigat degeaba, că nu m-au ascultat toţi. Unii mai aveau de făcut poze, alţii de reglat siesta, iar o parte cred că adormiseră printre plinte. Am dat iama-n ei şi i-am gonit pe traseu că mi se părea că zăpuşala aia nu aducea nimic bun. Chiar deasupra noatră era soare, dar de jur-împrejur numa nori albi, pufoşi şi înaaalţi-înalţi. Cum grupul iar se cam rupsese în două am rupt-o şi io la fugă, că undeva, la vreun kilometru jumate, drumul nostru iar se bifurca de drumul altora. Plus că pe unde trebuia să mergem noi era lăsată şi-o barieră…

Am reuşit să ajung la vraniţă înaintea înaintaşilor care mereau în fruntea celor dinapoi şi i-am ghidat. Şi i-am ghidat iară. Şi mai că gătasem cu ghidatul când mi s-a părut că nu trecuseră toţi. Stresul mă făcea să fiu vigilent. Tocmai trecuse pe lângă mine Iuliu Baci de la Mamut, care normal, ar fi trebuit să fie ultimu’. Dar ceva îmi spunea că nu e. L-am lăsat să treacă şi chiar l-am împins vreo câţiva metri să-i dau elan pentru panta care urma. Am stat lângă barieră şi m-am uitat în lungul drumului. Nu se vedea nimic. Cinci minute mai târziu acelaşi nimic se întindea în faţa ochilor mei. Am mai stat pe-atât. Drumul intact. Am zis să fac sfertu’ academic. Când mai era un minut… mi-am luat rucsacu’-n spate. Şi-am plecat. La ultima curbă am tras o ocheadă înapoi şi… normal! Am văzut cine lipsea. Ema şi Maria. La Ema îi dădusem io un aparat de pozat şi o apucase damblaua. Fotografia toate frunzele de pe drum. Nu ştia, săraca, că acelaşi tip de frunze îl găseşte şi mai încolo. Că până atunci, adică până să vadă lumea prin obiectiv, nu s-o prea uitat la frunze. Ete na, nişte chestii verzi bune pentru ierbar sau pentru hrănit ierbivore de talie mare.

Le-am blagoslovit pe amândouă, deşi am impresia că Maria n-avea nici o vină în afara faptului că-i plăcea s-o tândălească pe drum, şi le-am zorit la drum că vine ploaia. S-or uitat amândouă la mine cu zâmbete ironice, gen „iar s-o îmbetat ăsta”! Afară era un soare de-ţi crăpa pielea de pe buze.

… Următorii doi kilometri au fost de coşmar. Că am dat peste un fel de cascadă unde numa bine te răcoreai. Şi am stat. Am trecut peste nişte pârâiaşe de munte unde te puteai răcori iară. Şi am zăbovit din nou. Dar groaza mea a fost că am trecut pe lângă puzderie de frăguţe. Şi pe acolo ne-am oprit de-a binelea. Băăiiii, nu mai vroia lumea să plece! Plus că Iuliu Baci, ăla de la Mamut de care v-am mai zis, când vedea un trunchi de copac disponibil când se trântea pe el să se hodinească. Începusem să rod crenguţe de copac de stres, de nervi şi de foame. Toate argumentele mele ştiinţifice (că vine furtuna), fiziologice (că mi-i foame), psihologice (că mă aduc în pragul disperării) sau divinatorii (rugăminţi disperate), au rămas fără succes. Pe ei, adică pe ăia din urmă cu care eram, i-o durut la banană. Sau, mă rog, la frăguţă şi la buturugă. NU M-OR BĂGAT ÎN SEAMĂ!

Şi şi-or văzut de ale lor până când or început să cadă. Nu ei. Ci picuri din nori. La început timid. Ceea ce i-a făcut să-şi întoarcă ochii către Zamolxe. Şi o văzut că tipu’ se cam încruntă, că cerul era negru rău. Posibil să fi fost din cauza blasfemiilor răcnite în gura mare în zona sacră, a sanctuarelor. No, acum li se întorcea! Or lăsat frăguţele şi hodinitu’ pe buşteni şi or grăbit pasul. Da’ cu burta plina, stomacu’ vraişte şi picioare-n pioneze nu prea poţi grăbi paşii. Aşa că Zamolxe cu furia lui ne-o ajuns. Da’ ne-o ajuns bine de tăt. Îngheţase inima în mine să nu cumva să-i vină ideea să ne cheme la el… Adică să ne trăznească!

Că o început să toarne cu găleata. Asta n-ar fi nimic, dar la un moment dat meream numai pe drum de curbă de nivel, printre fagi înalţi şi drepţi, cum îs fagii din jurul Sarmizegetusei Regia, numa’ buni de-a fi trăzniţi. Şi unii chiar erau. Trăzniţi, zic. Şi-am mers noi ce-am mers până lucrurile au început să se complice. În sensul că o drumul nu mai era drum, ci un fel de albie de râu, prin care noi înotam până la genunchi. Un trăznet ar fi fost suficient. Urmă de frăguţă nu mai rămânea de noi. Nimeni nu mai zicea nimic. Sau poate că fiecare zicea ceva, da’ rugăciunile nu puteau fi auzite de ceilalţi din cauza tunetelor şi a vijeliei. Mergeam noi, ăia ultimii cinci amărâţi din concurs, ca nişte mici sisifi pe un munte de apă. Noi mergeam, da’ albia de râu nu se mai găta. Fiecare lumină ne făcea să ne ţinem respiraţia. Apoi urma intantaneu semnu’ ăla de-l vedeţi pe stâlpi de curent, în zig-zag. Zbaaaang! într-un fag, la cinşpe metri. Zbaaang-zdraaagng! într-altul, la zece. Băiii, să v-o spui pe-a dreaptă, da’ rău mai ţinteşte Zamolxe. O tras de zeci de ori şi niciodată nu ne-o nimerit. No. E cam bătrân şi el săracu. Două, trei mii de ani nu-i de ici, de colo! Noi meream pe drum, el, nervos, ne urmărea. Vreun ceas să fi ţinut tărăşenia. Poate două. Poate mai puţin.

La un moment dat Zamolxe o luat-o razna rău de tot şi ne căuta pe alţi versanţi. Noi meram în tăcere, scrăşnind din dinţi. De plouat, ploua. De trăznit, trăznea. Da’ nu chiar lângă noi. Începea să ne vină ficatu’ la loc. Io, că mă ştiţi mai curajos, chiar am început să fac glume, da’ nu le auzea nime, că încă era vijelie. O luasem înaintea lor, să deschid drumul prin pâraie şi prin bălţi. Vorbeam singur şi mergeam prin apa de pe mijlocu’ drumului. Din când în când întorceam capul să văd dacă se mai târâie lumea după mine. Se târâia…

Şi am mers. Şi am mers iară. La un moment dat am obosit să mai vorbesc singur. Aşa că doar mergeam şi priveam ploaia în băltoace. Erau ultimele puteri ale lu’ Zamolxe. Bubuituri de final, chestii de impresie artistică cu fulgere, de ăstea. Mă liniştisem şi chiar aveam intenţia să i-au la mişto lumea din urmea mea care părea încă răvăşită. Aveam replica pregătită. Ştiam atunci ce voiam să zic. Acum nu mai ştiu. Că în momentu’ în care am deschis gura… de sub brad imens… a apărut în faţa mea… în crepusculu’ din mijlocu’ drumului… un fel de ieti… omu’ pădurii… cu toporişcă metalică în mână… şi care o zis scurt… „No, ceau!”…

Inima mea era să ieie o pauză. Ce Gebeleizis să caute picior de om în mijlocu’ pădurii, în toiu’ furtunii? M-am oprit şi, înainte să leşin, am realizat că-i vorba de Zoly, care pornise în calea noastră să ne salveze. Că ştiţi şi voi, Zoly fiind mongol, nu i-i frică de un zeu dac ca Zamolxe. Vaiiii! Ce l-am mai blagoslovit. Tune tăţi zeii în toporişca lui de metal, să tune, că aia era pe post de paratrăznet. El zice (El Zoly, nu El Zamolxe): „Şi care-i baiu?”… L-am lăsat în mijlocul puhoiului şi am mers mai departe. Deja cortu’ mi se părea aşa de aproape.

După alte câteva sute de metri, în pasul de dinainte să coborâm spre Măgureni, ce credeţi? ISPITA! O maşină de teren ne aştepta să ne ducă la tabără, chipurile să ne salveze. Nici nu i-am salutat, decât cu coada ochiului, şi am trecut mai departe. Eram convins că, în afară de Zoly, ăilalţi o să se caţere în dubă. Radiam la gândul că o să am patru descalificaţi pe motiv că n-or parcus traseul până la capăt pe picioarele şi pe burţile lor. Când arunc o privire în urmă… băiii, frate… tăţi patru veneau în urma mea… ba mai mult, maşina nervoasă fiind, dă să ne depăşească… Anca dă să se ferească şi… când era pe mal, îi cade piciorul în şanţul pe unde trebuia să treacă mastodontul… O scapat. De maşină zic.

Până la tabără am mai făcut 15 minute. Poate mai mult, că am prins şi un curcubeu dublu, splendid…

Anunțuri

Posted 2013/07/02 by danieliiancu in Rapoarte de tură

2 responses to “Raport de tură (15): Trofeul Kogaion 2012 (6): Concurs. Când Zamolxe e nervos

Subscribe to comments with RSS.

  1. mai mai da tu cu cana de pleu atarnata de rucsac ce-ti imaginai ca erai??? :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: