Mihnea dixit (42)   2 comments

Îngeru’ meu a plecat din ţară. Nuuuu, nu la studii, că n-au ăia la Oxford grădiniţă pe măsura lui. A plecat la Spania, la Barselona, în vizită la unchiu’ Gabi, la Iris şi la Marco. Bine no, hai fie, şi la Tită-sa Mari. Şi nuuu, n-o plecat singur, c-o luat-o şi pe bună-sa cu el. Şi zic bine când zic că el o dus-o pe Dică-sa, nu Dică-sa pe el, căci în timp ce Mihnea avea ditamai paşaportu’ nou-nouţ, bună-sa le-o scos ochii la vameşi cu o amărâtă de carte de identitate…

Da’ nu asta voiam să vă zic. Ideea e că or plecat şi Bunicu şi cu mine i-am dus până la aeroport, la Timişoara. Bineînţeles, cum îngeru’ a început cu câteva zile înainte să trepideze de nerăbdare să vadă avioane şi să zboare cu ele (bine, nu cu toate, da’ barem cu unu’), în ziua plecării am plecat, normal, mai repede. Aşa că vreun ceas, până s-o dat drumul la pasageri să se bulucească spre porţile de îmbarcare, am stresat lumea prin aeroport. Titirez să fi fost şi nu se învârtea mai mult. Mă rog. Într-un final fentează Dică-sa vameşii şi trec dincolo de ghişee, Mihnea cărând ditamai geamantanul considerat de bună-sa bagaj de mână, iar ea rucsăcelul îngerului, un pic mai mare ca un lat de palmă.

Bineînţeles că n-a fost aşa simplu cum vă spun eu. Că în ruscăcelul lu’ Mihnea erau tot felul de sticluţe de medicamente pentru sau împotriva răcelii (nu ştiu sigur), iar vameşii nu s-or lăsat până n-or cotrobăit în toate. Ba am avut impresia că unul dintre ei a fost un pic răcit, că mi s-a părut că a gustat din toate… Eiiiiiiiiii, şi după ce au trecut de vamă, ce să vezi? Dincolo, era un geam mare cât toţi pereţii şi cât toate etajele. Şi prin geam se vedeau vreo patru avioane maaaaari, maaaari, maaaari, imense şi colorate, parcate regulamentar. Apoi încă unul ce tocmai se pregătea să zboare şi unul ce zburase deja. Freamăt, nebunie. Îngeru’ era cu ochii cât cepele şi tot dădea să fugă să-şi lipească faţa de geam, să vadă avioanele mai bine, mai de aproape. Da’ bună-sa nu-l lăsa şi-l tot ridica în braţe să-l vedem io şi Bunicu şi să ne facem cu mâinile şi să ne trimitem bezele. O dată… de două ori… de trei ori… însă până şi răbdarea îngerului are o limită. Aşa că, în momentul în care l-o mai strigat o dată „hai, Mihnea, să te vadă Tati”, i-o răspuns de mi-o rupt inima:

– Da’ mai lasă-mă-n pase cu Tati, că l-am văsut destul!

… adică, cum ar veni, de mine era sătul, pe afurisitele de avioane voia să le vadă…

Anunțuri

Posted 2013/05/25 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

2 responses to “Mihnea dixit (42)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Pai nu crezi ca 4 ani juma de vazut tati i-au fost destui????? Avioanele sunt mai interesante:)))))

    adina marconi
  2. Of, dar te înțeleg! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: