Mihnea dixit (39)   3 comments

Azi am mers până la „pădurea lu’ Bejan” cum îi zice Mihnea. Adică Pădurea Bejan, la marginea Devei. Normal, atmosfera a fost una normală, de sărbătoare specific românească: maşini din care urlau manele, focuri făcute în cele mai surprinzătoare locuri (unii mai aveau puţin şi se urcau cu focul în copaci!), poliţişti în uniformă lipsă (adică uniforma era lipsă, că poate poliţişti care făcea grătare erau destui), miros de mici şi pulpe prăjite amestecat cu adieri de budă ce veneau dinspre pădure… N-am rezistat prea mult şi am vrut să plecăm şi io şi bunicii, numa’ îngeru’ NU şi NU şi NU! Că să mai stăm. Că se plimbăm prin pădure. Că să se joace la izvor. Cu statul şi cu jucatul am fost de acord. Dar după o tură prin pădure am sistat plimbatul. Era imposibil să găseşti o cărare, un pom, o tufă care să nu fie impânzită de căcăţei şi răhăţei şi hârtie igienică şi şerveţele umede murdare… că no, tre să-şi facă şi oamenii muncii treaba după ce mâncă! Şi unde poţi să-ţi faci treburile mici şi mari dacă nu în apropierea izvorului?

Da’ nu asta voiam să vă zic. După ce l-am verificat pe înger să nu fi călcat în vreun noroc, ne-am pus să stăm pe trepţile de coboară la izvor. Năcăjit că nu-l las să zgândăre muşte verzi prin pădure, Mihnea stătea ca un om bătrân pe o treaptă, cu coatele sprijinite pe genunchi şi deştele de la mâini împreunate. Că ălea de la picioare nu avea cum să le împreuneze, dat fiind faptul că nu era în sandale ci în adidăşuţi. Năcăjeala i se citea pe faţă şi se uita în gol. L-am întrebat la ce se gândeşte.

– La nimic, mă Tati!

Exact ca oamenii mari. Nu l-am mai bulversat întrebându-l cum e să nu te gândeşti la nimic, sau ce-i nimicul în viziunea lui. Nu că n-aş fi vrut, da’ tocmai mă pălise o lene ce-mi închisese ochii şi-mi deschisese gura până la urechi. În momentul ăla, cum stăteam pe marginea unei trepte, m-am dezechilibrat şi era să cad într-o tufă. Doar era, pentru că îmediat mi-am revenit, sprinten cum mă ştiţi, şi m-am redresat luându-mi poziţia bipedă normală. Mihnea, fără să-şi lepede faţa de om matur şi plictisit, numa’ ce-mi zice:

– Mă Tati meu, tu esti un cascador!

Pe cuvânt, o crescut sufletul în mine când l-am auzit. Chiar am crezut pe moment că îngeru’ meu mi-o fi observat calităţile de acrobat. Da’ de unde!!! Că m-or pus păcatele să întreb ce-i ăla un cascador, de zice că io îs de-ăla.

– Păi un cascador e un om care cască, mă Tati!

L-am lăsat aşa, fără educaţie lingvistică, deoarece prefer să le spuie la copii în faţa blocului că Tati lui e un „cascador”… Sună mai fain decât „căscat”!!!

Anunțuri

Posted 2013/05/06 by danieliiancu in Mihnea, Mihnea dixit

3 responses to “Mihnea dixit (39)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Asa Vlad, cand era mic. Voia sa fie tuns „Cascatoriu”.
    Cum maaa? „Cascatoriu”. Da cum e draga aia? Ca si cum as avea casca.
    Romaneste, cu breton. Asta insemna cascatoriu la Vlad.

    :))

  2. Oare de ce-am lipsit de la bunătățile astea de pe blogul tău de-o vreme? Nu-i bai, că recuperez. Îl pupific pe Mihnea, să te bucure, mă, cascadorule fain care ești tu! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: