Aventurile îngerului (24): Şi a fost ziua noastră. Chefurile dintâi   Leave a comment

Cu mult, cu foarte mult timp în urmă, pe vremea când noi eram mici şi Tati meu era mai tânăr cu vreun an, ne-o fost organizat un chef monstru la grădiniţă, apoi unu’ demenţial acasă la noi. Baloane, barni-uri, sucuri „de pai”, jucării, urlete, scâncete şi alte alea. De-o vreme-ncoace, Tati meu, în complicitate cu seturile de bunici corespunzătoare, ne-o tot promis alte evenimente memorabile de soiul celor de la aniversarea de trei ani, da’ cică, de data asta, de o amploare nemaivăzută, nemaiîntâlnită şi nebănuită…

Lucrurile au început să se precipite la începutul săptămânii când o luat-o gura pe dinainte pe Dica şi o zis că face ea tortu’. Instantaneu, ne-o făcut curioşi şi am întreprins un asediu în toată puterea cuvântului, pentru a beneficia de frişca adiacentă cu câteva zile înainte. Da’ n-am putut să-i înduplecăm să ne deie nouă frişca şi să-şi ţină ei blatu’ şi ciocolata. Ce vreţi, oameni mari şi insensibili. Da’ no, am trecut destul de uşor peste această suferinţă cauzată de refuzuri categorice, mai ales că în fiecare zi am tot primit câte o jucărea, aşa, ca un fel de preambul la ceea ce avea să urmeze: ba un tractor, ba o puşcă cu mingiuţe şi popicuţe, ba un elicopter care o să facă varză într-o zi candelabru’ bunicilor, ba nişte cătuşe de toată frumuseţea cu care arestăm şi încătuşăm păpuşile de prin casă, când ne plictisim de atâtea trenuleţe, maşinuţe, cubuleţe, tractoraşe şi remorcuţe.

În sfârşit a venit şi ziua noastră. Prima dintre ele. Adică Sfântul Mihnea. Mă rog, ăia la televizor nu-i pomeneau decât pe unu’ Mihăilă şi pe altu’ Gavrilă, da’ Tati meu a verificat în tăte dicţionarele onomastice şi le-o arătat la tăţi că Mihail vine din Mihnea. Sau, no, bine, fie, Mihnea vine din Mihail. Oricum, ideea de bază a fost că a fost ziua noastră şi că trebuia să primim cadouri. Noi am sperat şi la tort, da’ cică nu, că n-o găsit Dica ouă. Ce scuză jalnică! Mai ales că vreo trei ouă Kindăr ştiam numai noi, ascunse prin casă. Posibil totuşi ca să fi avut dreptate, că le-am dosit după calorifer şi s-ar putea să se fi topit ciocolata.

În cele din urmă o fost bine şi aşa mai rău. Adică seara târziu, când Tati meu o vint acasă din televizor, pe la nouă, nouă ne-o adus bombonele şi o jucărea, iar la bunicu’ şi lui o sticloanţă de bere şi nişte alune. La Dica nu i-o adus nimic, că doar nu era ziua ei, da’ ea o mâncat din bomboanele noastre şi o ronţăit din alunele lor. O fost tare fain, că noi am tot sărit prin pat şi ne-am ascuns pe sub plapume până i-am încărunţit pe toţi. În timp ce noi devastam casa, Steaua a câştigat şi ea (2-1 cu Molde), alăturându-se astfel marilor echipe ale Europei precum Celtic, care o spulberase cu o seară înainte, cu acelaşi scor, pe Barcelona… Dinamo, Rapid, Vaslui, Oţelu’ etc. n-au jucat. Cum de altfel n-a jucat nici CFR-u’ deşi, cică, avusese meci cu turcii!

Să revenim la chefuri. A doua zi vine Tati meu tăt într-o fugă de la serviciu şi-mi zice că, gata, merem la alt chef. Noi i-am răspuns că nu-i ziua noastră, că aia fusese „ieri” şi va fi „mâine”. Ăsta nimic, nu, că merem urgent la chef, că-i şi ziua lu’ Tudor. Fusese, mai bine zis, da’ el fiind mult mai mic ca noi (abia de-o făcut trei ani, pe când noi împlineam a doua zi chiar patru), părinţii lui n-or fost de acord să facă ditamai chefu’ în mijlocul săptămânii. Aşa că or contramandat totul pe sfârşit de săptămână. Am mers de la Deva la Orăştie cu autobusu’ după ce, în prealabil, am aşteptat o groază de timp în staţie să vină dihania. Noi am băgat de seamă că Tati meu are rucsacul cam burduşit, da’ am zis că o fi din cauza lăpticului şi a hăiniţelor noastre. Am ajuns la Dica Rely apoi am tăiat-o la Tudor, la chef. Acolo, bairam mare. Vreo trei copii chiuiau, patru tanti fugeau după ei prin casă, iar vreo cinci neni stăteau de beau bere la masă. Tati meu li s-o alăturat urgent, că era însetat de pe autobus. Apoi şi-o adus aminte că-i ziua lu’ Tudor şi o venit de-o dezbumbat rucsacul. Ne-o chemat şi ne-o dat o cutie să merem noi să i-o dăm la sărbătoritul casei. Iniţial am vrut să facem acest pas. Dar ne-o pus păcatul să privim în cutie, care avea capac transparent, că Tati meu nu le are cu împachetatul frumos în hârtie colorată. Ce-am văzut ne-o făcut să strângem cutia la piept, să ne punem pe plâns şi să declarăm la Tati meu că aşa ceva nu-i de dat. Căci înăuntru era un elicopter negru şi o maşinuţă neagră. Tati meu s-o luat cu mâinile de cap. O fracţiune de secundă chiar ne-o fost milă de el. Apoi o zis că dacă-i dăm jucăreaua aia la Tudor ne dă şi nouă una la fel, numa’ roşie. Ioiiiiiiiiiii! Am mers urgent şi i-am dat bestiile negre piciului, apoi ne-am întors să primim minunile roşii. Le-am luat şi nu le-am mai dat la nimeni. Da’ nici n-am mai vrut să stăm, ci l-am tot bătut la cap pe Tati meu să merem acasă. După vreo două ceasuri a cedat…

Ajunşi acasă la Dica Rely am tăbărât pe ea să ne deie cadourile mai devreme. Că noaptea trece tare greu când te gândeşti ce jucării o să primeşti a doua zi. Ne dăduse deja o maşinuţă roşie de plastic, un fel de titirez luminăcios şi un fel de „nu te supăra frate”, da’ cu Tom şi Jerry. Am jucat jocul cu Tati meu. Noi zicem că jocul ar trebui să se numească „nu te supăra Tati”, că l-am bătut de i-o sunat apa-n cap. Da’ ne-am plictisit de atâta dat cu zaru’, aşa că am trecut la linguşeli. În cele din urmă Dica Rely a cedat. Şi o venit cu o plasă cu hăinuţe, căciuliţă, pijămăluţe. Ne-o picat faţa. Acum spuneţi şi voi: ăstea-s cadouri? Ăstea-s necesităţi. CADOURILE SUNT JUCĂRIIIII! În cele din urmă o mai făcut un drum şi ne-o adus nişte puzzle-uri. Era pe drumul ce-l bun. Aşa că am întrebat-o:

 – Numa’ atât, Dica?

 O plecat şi o revenit cu o chestie interesantă, gen tăbliţă metalică pe care să scrii cu un creion şi să ştergi cu o gumă, sau să faci socoteli cu cifre magnetice ori să compui scrisorele cu litere la fel de magnetice. Puţin. Foarte puţin. Cel puţin pentru aşteptările noastre. Aşa că am insistat:

– Da’ altceva nu mai ai, Dica?

S-o dus şi o stat o postată bună. Cred că se tot gândea dacă să ne deie nouă jucăreaua sau s-o ţină pentru ea. În cele din urmă ne-o adus o maşinuţă roşie cu telecomandă neagră şi o zis că chestia aia mere şi pe pereţi, numai că înainte trebuie s-o punem la încărcat. Wowwww! Normal, l-am pus pe Tati meu s-o pună şi ne-am culcat nerăbdători să vedem cum mere maşina pe pereţi. Şi am visat că, minune, maşinuţa mergea chiar şi pe tavan…

Anunțuri

Posted 2012/11/11 by danieliiancu in Aventurile îngerului, Mihnea

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: