SuperBlog 2012 (3): Oktal: „Promisiuni respectate. Din 1999”   Leave a comment

Pesimiştii, cică, au o vorbă: „Mai rău de-atât nu se poate!”. Optimiştii însă îi contrazic: „Ba se poate!”. Aşa şi la mine. Când am zis că probă mai grea decât să vorbesc despre maşini nu există, organizatorii mi-or trântit-o pe aia cu hainele. M-am conformat, că ce era să fac, sperând că de acum încolo totul se va îmbunătăţi, că de unde, Doamne Maica Domnului (vorba îngerului meu), să găsească şi oamenii ăştia vreo probă mai dificilă decât primele două? Da’ ce, te pui cu organizatorii? Or găsit urgent: după maşini şi ţoale, produse IT.

Acum, dacă mai continuă cu probele în halu’ ăsta o să ajung de râsu’ lumii tot spunând că nu mă pricep la nimic. Da’ dacă nu mă pricep, ce? Îi vina mea? Nu! Alţii trebuiau să mă facă priceput. Iar la IT… Hai să fim serioşi. Cine se pricepe? Nici măcar inginerii care fac IT-urile… Oricum, important e că ei le nimeresc, în timp ce io nici norocul ăsta nu-l am.

Amărât peste putinţă m-am aşezat în faţa calculatorului. Pe scaun m-am aşezat. Am scaun fain, mare, comod… aşa că am dormit şi vreo două ceasuri n-am scris nimic. Bine, nici să fi fost treaz nu scriam că n-aveam cea mai mică idee despre cum s-o fac. Ce poţi să povesteşti despre nişte oameni şi magazinu’ lor on-line după vreo 13 ani de când fiinţează? Că vând produse bune? Că-s serioşi? Că aşa şi pe dincolo? Dacă n-ar face-o nu s-ar mai afla aici. Vreau să spun în anu’ de graţie 2012. Cum stam io şi cugetam cu obrazu’ sprijinit în palmă şi cu cotu’-nfipt în masă, mai că era să adorm a doua oară. Noroc că a sunat cineva la uşă…

N-am mai apucat să mă spăl pe ochi că acel cineva nu mai avea răbdare şi începuse să deie cu picioarele în bunătate de vraniţă. Mă rog: cu picioruşele. Că era Mihnea. Însoţit de Dică-sa. Venise val-vârtej de la joacă că-l scăpa la oliţă. I-am dat urgent drumu’, să nu care cumva să murdărească hăiniţele şi m-am dus iar la calculator prefăcându-mă teribil de concentrat. M-am uitat peste ofertele magazinului: portabile, calculatoare, componente de calculatoare, telefoane, electrocasnice, produse pentru îngrijire personală… De toate aveau. Au. Şi vor avea. Bine, peste denumirile tehniciste pe care nu le-am înţeles am trecut în zbor de mouse. Sau clic de mouse. Nu contează. Deci oamenii au cu ce se lăuda. Deci ce să zic eu mai mult decât zic ei, făcând?

Cu dilema asta-n cap timpanu’ de la urechea stângă a suferit o comoţie. Că o început îngeru’ să urle-’n budă că o gătat. Şi să merg să-l extrag de pe oliţă, că pe mine mă vrea, nu pe bună-sa. Normal, m-am dus. În timp ce-l redam lumii civilizate prin înfofolirea în pantaloni şi bluziţă m-o întrebat dacă merg şi io afară cu el să ne jucăm cu copiii. I-am zis că că n-am timp, că am treabă. O făcut instantaneu botic. Ştiţi voi, chestia aia când o buziţă o suprapune sau o subpune pe cealaltă. Şi o scrâşnit printre măseluţe:

Da’ mi-ai promis că vi,  măăă Taaatiii!

Am cedat, nu din cauza scrâşnitului din dinţişori, ci cin cauza promisiunii. Că – nu-i aşa?, – o promisiune trebuie respectată. Cum or făcut şi fac şi ăştia de la Oktal. Aşa că mi-am luat tableta, cu gând să lucru, şi am ieşit afară la copii.

N-am stat prea mult. Adică de stat am stat, da’ n-am stat liniştit. Că numa ce m-or văzut şi tăţi ăi şapte pici din faţa blocului or tăbărât pe mine cu tot felul de cerinţe: să fug după ei; să-i prind; să-i învârt; să-i găsesc pe te miri unde s-or ascunde ei; să le cumpăr bomboane; ba nu, gume; să jucăm fotbal; ba nu, handbal; să facem una; ba nu, alta… după 10 minute eram terminat. Că le tot promiteam tot felul de lucruri. Şi promisiunile trebuie respectate…

Apropo de asta, câteva minute mai târziu vreo patru dintre pici or găsit o scară. Adică nişte trepte de ciment c-o balustradă adiacentă. Pe care se căţărau cu rându’. Mie, când îi vedeam ce fac, mi se făcea rău. Tot strigam la ei să steie locului şi să nu mai sară ca nişte spidermeni neexperimentaţi ce se găseau. La un moment dat o ieşit un nene cretin la o fereastră şi mi-o zis să nu mai strig că nu se poate uita la la nu-ş ce crime se dădeau pe TV-uri. Că era ora de ştiri, trecut de şepte. Ioiiiiii! Voi, cei ce mă cunoaşteţi, ce credeţi c-am făcut? Normal, am început să urlu şi mai tare şi să-i aţâţ pe ţăţi prichindeii din juru’ meu. Io dădeam tonu’. Mihnea ţinea isonu’. Ăilalţi urlau cam anapoda, da’ nu contează, principalu’ e că făceau gălăgie şi cretinu’ nu înţelegea cum e cu crimele la TV. Într-un final ne-am potolit. Adică io m-am potolit, că-mi puşcau urechile de la atâta urlat. Ăia mici nu. Se dădeau de-a dura pe balustradă.

Acum, ce să zic? Numa îngeru’ îi al meu, aşa că numa pe el îl pot certa conform Constituţiei, că nu-mi permit să fiu Tati jucător şi să cert pe toată lumea. Prin urmare am început să urlu la el. „Nu te mai urcaaaa!!!! Nu te da de-a duraaaaa!!! Nu săăăriiii!!!! Nu face aiaaaa! Nu face ailaltăăă!!!”. Wow!!! Ce succes am avut! Efectul razelor gamma asupra anemonelor  (Româniafilmprezintă, 1977). Am trecut la ameninţări. Pentru că şi ameninţările sunt un fel de promisiuni. În cazul meu, nerespectate. Da’, totuşi, promisiuni. „Taaatiiiiiii, daaaacăăăăăă cazi şi te loveşti şi te doare, TE BAT DE NU TE VEZI!”. Normal. Inevitabilul s-a produs. Îngeru’ a căzut. Bine, iniţial el a dat să sară. O sărit. În aer fiind s-o uitat la mine. O început să râdă. Râzând, o uitat să puie mâinile în faţă. Aşa că o aterizat în frunte. Acum are cucui mare. Năsucu’ nu are nimic, că-l are mic. N-o apucat să spargă gresia cu el.

Revin la promisiuni respectate. Io n-am putut să mi-o respect pe-a mea. În sensul în care, când l-am văzut pe înger că plânge şi urlă şi lăcrimează şi cucuiază (adică îi ieşea un cucui de toată frumuseţea în frunte), am uitat să-l mai bat. Am fugit şi l-am luat în braţe. L-am pupat până i s-o tras cucuiu’. Asta e. Io nu-s în stare să-mi ţin primisiunile 13 minute. Bine că există Oktal. 13 ani de promisiuni respectate! Din 1999.

Anunțuri

Posted 2012/10/11 by danieliiancu in Articole, SuperBlog 2012

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: