Raport de tură (12): Trofeul Kogaion 2012 (4): Concursul. Pe Kogaionon   2 comments

M-am trezit revigorat, m-am extras dintre cutiile cu bere şi era cât pe ce să eclipsez soarele cu prezenţa mea. M-am tupilat însă repede la umbra unui pom şi am început să urlu încet, ca să trezesc numa oamenii de care aveam nevoie: Clau, Radu, Relu, Maria, Bogdan, Manu, Ovidiu, Elena, Vali, Ruxi şi alţii. Am evitat pe cât posibil să-i trezesc pe Alexandra şi Cătălin, că abia ce se culcaseră. Iar Zoly şi Dorin oricum bântuiau cu noaptea-n cap prin tabără.

Ne-am apucat de treabă. De mine vorbesc, că ceilalţi aveau alte probleme: să se pieptene, să meargă la apă să se spele pe vârfurile nasurilor, să se toaleteze, să-şi aranjeze lucrurile în cort, să mânce ca nu cumva să se întoarcă cu zecile de cutii de converse şi rude de salam acasă şi, bineînţeles, să-şi bea fiecare cafeluţa. No, aici e bine, că nu mai ştiu cine mi-o adus şi mie una. Când or gătat de pus la punct toate amănuntele neesenţiale, s-or îndreptat către mine şi m-or întrebat, mai mult retoric cred, dacă pot să mă ajute cu ceva. Nu prea mai aveau cu ce, că în ălea două ceasuri jumătate gătasem şi singur de pus la punct hârţogăria. Aşa că am trimis-o doar pe Clau să dea trezirea concurenţilor şi să le înmâneze fişele de completat: cam 15 bucăţi pe cap de participant, să ţină minte c-or venit la concurs. Le-am făcut-o, mi-am zis, privindu-i satisfăcut cum privesc buimaci încă de somn la maldărul de fişe de înscriere, protecţie, medicate, NTSM, tabele de participare etc. M-am bucurat degeaba, că s-a dovedit că tot ei mi-or făcut-o mie: toţi, da toţi, or completat tot incomplet şi alandala informaţiile cerute, de n-am mai ştiut după aia de unde să-i iau şi unde să-i mai bag. În hârtii, mă refer!

N-am mai insistat cu formalităţile de acest gen şi am trecut direct la răzbunare. Adică am dat startul în prima probă a zilei: aia teoretică. 20 de întrebări, concepute de mine, după un sistem foarte bine pus la punct: adică i-am întrebat numa din lucrurile pe care le ştiam şi eu: istorie, geografie, un pic de geologie, faună şi floră locală. Chestii de astea simple, gen enumeraţii cetăţile dacice din patrimoniul UNESCO, peşterile celebre din Munţii Şureanu, localităţile urbane limitrofe, vârfurile de peste 2000 de metri cu altitudini cu tot, lacurile naturale din acelaşi areal etc. Nu le-am cerut să-mi scrie totul în formule matematice şi nici să-mi dea răspunsurile în latină. Ce era aşa complicat? Băăiiii, da’ m-au omorât! La câteva corturi am crezut că o să iau şi bătaie. Se uitau la mine cu uimire amestecată cu rictusuri ameninţătoare. Unora le-o picat bucătura din gură, că i-am prins la masă, când or citit formularea „oronimul zonei de N-V al Munţilor Şureanu este…”. Mi se părea că erau dornici să ieie ălea trei puncte din coada propoziţiei şi să mi le vâre undeva. Din unele zone ale taberei am plecat chiar repejor, cu accente de fugă.

Acum să nu exagerez. Unii chiar or ştiut, fie că s-or pregătit temeinic, gen „Marmotele Mahmure” din Piteşti (cred, că n-am timp să verific), „Zimbrul Carpatin” din Ploieşti ori „Hai-Hui” din Tg. Jiu, fie că m-or fentat pe mine şi, fiind absolvenţi de istorie, trei sferturi din întrebări le ştiau şi-n somn, precum „Mamut” Alba Iulia sau „Trascău Corp” Zlatna. Pentru ei ar fi trebuit să pregătesc special alte întrebări, din fizică atomică. Bine, tot necazul a fost şi spre mulţumirea mea sufletească într-un târziu, când m-am apucat să corectez răspunsurile, că m-am stricat de râs când am citit la cerinţa nr. 19, „numiţi trei lacuri naturale din Munţii Şureanu”, următorul răspuns: „Oaşa, de trei ori”, sau cum că principala ocupaţie în zona alpină a munţilor Şureanu ar fi „alcolismul”. No!

Deja timpul era înaintat rău când Clau s-o enervat şi o zis să mai şi merem odată pe traseu, în cea de-a doua probă, de regularitate. M-am simţit vinovat, m-am înroşit un pic în obraji, şi am făcut o scurtă şedinţă tehnică. Câteva lucruri am avut să le spun: că plecăm urgent; că să-şi ieie mâncare şi haine de ploaie cu ei şi că traseul e luuuung. Şi apoi am stabilit nişte reguli: că mergem frumos, toţi împreună, să nu ne rătăcim; că nu ne grăbim, ideea fiind de a vedea traseul şi obiectivele din cale; că ne aşteptăm unii pe alţii; că să aibă grijă pe unde calcă că-s vipere în zonă etc. Mda! Eu am vorbit, eu am auzit, eu am aplicat.

De plecat am plecat. Oarecum toţi odată. Grupul, de vreo 80 de oameni, s-a grupat extrem de bine şi de ordonat. În nici zece minute de când îmi promiseseră solemn din priviri că mă vor asculta, erau deja răşchiraţi pe vreo doi kilometri. Cum nime în afară de mine şi de Clau nu ştia traseul, am luat-o la fugă că aveam o presimţire. Undeva, puţin mai sus de fosta Cabană „Pajişti” erau două bifurcaţii, la nici 150 de metri una de cealaltă. Bineînţeles, cine n-a apucat-o razna la prima, n-a ratat ocazia de a se rătăci la a doua. Am urlat, le-am făcut morală, le-am zis să se grupeze odată că altfel o încurcă. La potecă mă refeream. Ieee-ieee! Aşa că am adoptat planul „B”. Clau a plecat în faţă cu Relu, să-i strunească pe concurenţii nărăvaşi, io am rămas în spate să mân din urmă participanţii mai degrabă iubitori de popasuri lungi şi dese.

Ne-am descurcat. Oarecum. De la tabără până pe Vârful Godeanu sunt cam două ceasuri de mers. Primii au ajuns într-un ceas jumătate, iar ultimii, goniţi de mine cu vorbe dure şi ameninţări cu descalificarea din concurs, în vreo trei. Când am răzbit şi noi pe vechiul Kogaionon, ăia primii îşi rodeau deja unghiile de plictiseală. Plus, parcă se vedeau gonind pe cer nişte nori ameninţători, ce ne băgau, la propriu, în ceaţă. Aşa că am plecat de pe Muntele Sfânt dacic spre castrul roman de pe Nederu. Acolo alt popas, alte rugăminţi din partea unora să plece mai în fugă, că ei cică nu pot sta locului o ţâră, sau alte priviri galeşe din partea altora să-i mai las să lenevească un picuţ. Aşa că no, am făcut media. Până la Sarmizegetusa Regia ne-am dezbinat rău tare iară. Da’ ne-am regrupat, or mâncat (ăilalţi, nu io, unu că nu puteam mânca de stres şi doi că nici nu-mi luasem mâncare cu mine), s-or plimbat printre sanctuare şi or fotografiat două categorii de ciudaţi din cauza cărora nu se vedeau monumentele. Acu’ mă enervez! Şi iau o pauză.

Anunțuri

Posted 2012/08/26 by danieliiancu in Articole, Rapoarte de tură

2 responses to “Raport de tură (12): Trofeul Kogaion 2012 (4): Concursul. Pe Kogaionon

Subscribe to comments with RSS.

  1. astea-s amintiri din copilarie…:)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: