Raport de tură (11): Trofeul Kogaion 2012 (3): În sfârşit, la corturile noastre   9 comments

Bineînţeles, timpul fuge mai ceva ca o căprioară zbanghie când ai multe de făcut. Io ca io, că mă ştiţi, îs harnic, am terminat totul rapid, apoi m-am pus pe aşteptat. Să vie Clau de la lucru, să se aiepte, să-i facă bagajele la Radu, să se urce în maşină şi să plecăm şi noi odată. Da’ acum ziceţi şi voi? Unde poţi aştepta cel mai bine şi mai relaxat? Pe o terasă, normal. Am ales „Rio”, că era aproape de magazinu’ din care, eram mie-’n-sută convins, Clau mai are nişte cumpărături de făcut. Am sunat-o şi pe Raluca (că tot Radu trebuia s-o care), să se prezinte pe terasă că n-aveam chef de aşteptat şi după ea în cazul că oamenii veneau mai repede. N-au venit. Aşa că am avut timp să beau două beri reci. Ultimile beri tihnite, că după a început stresu’ şi prăpădu’…

Într-un târziu am plecat, iar într-un final am ajuns. Surpinzător, în tabără nu era prea multă lume. Da’ au început apoi să curgă. Unii, care au respectat indicaţiile preţioase oferite de mine, pe jos, că au lăsat maşinile la vreun kilometru. Alţii, care habar n-au să citească ce scriu eu, s-au cocoţat cu maşinile până-n tabără. Până noaptea târziu, sau dacă vreţi până dimineaţa devreme, au tot continuat să sosească participanţi. Că ştiţi, la noi la „Kogaion” e mai lejer un pic regulamentul de participare ca la Olimpiadă. Nu trebuie să ai perioadă de acomodare, că poţi veni pe traseu direct de pe drum.

Deşi nu mă aşteptam să fie atât de promţi, „mamuţii” din Alba Iulia au sosit chiar pe ziuă. Traspiraţi, fiecare cu câte doi rucsaci în spate şi patru plase în mână, aveai impresia că se duc la plajă, la Mamaia, nu la concurs la Măgureni. Iuliu-baci, un fel de „mamut-şef” că, cică, hă-hă-hăă, doar el a înfiinţat clubu’ ăla acum vreo fix 9 ani şi un pic, tot la un concurs kogaionesc, pe la Crivadia (şi tot în grădina unei babe ce concubina voios cu-un moş), a ajuns, am impresia, ultimu’. Nu pentru că i-ar fi fost greu, sau că n-ar avea condiţie fizică, nuuuu… Doamne Maica Domnului! Avea. Da’ mai avea şi o sticluţă de 150 de ml de Alexandrion. Ştiţi voi, de aia mai mică care se există prin alimentare. Şi fiind sticluţa aşa mică, bănuiesc că nu voia s-o’mpartă cu ăilalţi amărăşteni pe care-i luase cu japca după el: Roxana, Anca şi Paul. Abia l-am convins să-mi deie şi mie o gură. De Alexandrion. Mi-o dat. Da’ o fost foarte atent să iau numa chiar o gură, după care o cerut, într-un mod imperios, să-i returnez sticla. Mă rog, sticluţa. Pe care nici n-am mai văzut-o la faţă.

Cum ziceam, lumea venea, şi venea, şi venea… La un moment dat mă speriasem. Dacă nu ajungea muntele pentru atâţia veniţi? Băăăăiiiiiiiii, era nasol! România avea tendinţa să se mute la Măgureni. Din Arad, Alba, Tg- Jiu, Piteşti, Zlatna, Cluj, Hunedoara, Deva, Aiud, Sibiu, Bucureşti şi cine mai ştie de pe unde, toţi luaseră cu asalt Munţii Şureanu, deşi nu prea mai fuseseră în viaţa lor pe acolo. Da’ au ajuns şi, ce-i mai important, au ajuns fără să se rătăcească. Nu acelaşi lucru se poate spune despre oamenii „casei”, adică despre orăştieni, un fel de localnici cum ar veni. Or auzit ei că, cică, e un concurs pe la Măgureni şi ce şi-or zis? Merem şi noi, să punem de-un grătar. Şi s-or dus. Adică, vreau să spun, că s-or dus la Măgureni, nu că or ajuns la concurs din prima încercare. Că no, ei, orăştieni, şmecheri, de-ai casei, or zis că ştiu drumu’, nu se mai iau ei după semnele şi indicatoarele mele. Aşa că or ajuns la mănăstire. Noroc cu prea bunul părinte Nectarie care şi-o făcut milă de nişte suflete rătăcite (la propriu şi la figurat), şi-o lepădat reverenda şi s-o urcat la volanu’ Miţubişului din dotarea mănăstirii (donaţie), ca să-i călăuzească în miez de noapte (cam ora unu), pe păcătoşii ce or pus mai presus de indicaţiile mele vanităţile lor…

Când am văzut în puterea nopţii viind cătră noi două maşini am înlemnit. Tătă lumea cânta în jurul focului şi a chitării lu’ Sebi, se mai dezinfecta cu câte-o ţuică (că v-am zis, Alexandrionu’ dispăruse), mai băga o bere sau ce amaru’ lor şi-or adus de acasă, numa pe picioru’ muntelui urcau câte unii. În maşini. Lângă părintele Nectarie, pe scaunul din dreapta, cine altu’ decât domnu’ Costin ghida turişti prin munţi? Mulţămiri nenumărate că ni i-or adus întregi.

Da’ rătăciţii ăştia n-or fost ultimii. Ştiţi şi voi că prin iunie la 4 juma se luminează deja, aşa că io am plecat la nani pe la două, să nu zică lumea că merg culcare odată cu trezitul găinilor. Cum n-am cort că mi l-o distrus Bogdan cam acum un an, m-am aciuiat în cortul-magazie, pus la dispoziţie de Radu. Adică locul unde se depozitaseră cordelinele, materialele de tot felul, cupele, lucrurile inutile cărate după noi şi, mai ales, toată provizia de bere pe care urma să o împărţim concurenţilor la focul de tabără de sâmbătă seara. Staţi liniştiţi că n-am dat iama în provizii, doar m-am cuibărit uşor lângă ele, deşi aveam tot felul de invitaţii prin diverse corturi. Da’ ce? îs nărod să merg să dorm cu tot felu’ de sforăitori anonimi? Băăăă, când ajungeţi şi voi să sforăiţi ca lumea mai vorbim.

Deci mă pun să dorm. Şi dorm, normal. Da’ nu prea mult, că pe la cinci dimineaţa se aude o voce inconfundabilă: „Băăăăă, dormiţi?”. Era Alexandra. Nime n-o zis nimic, că şi chitariştii care mai vieţuiau lângă foc s-or prefăcut că dorm. Aşa că Alexandra insistă, că doar ea avea chef de poveşti: „Daniiiiiiiiiii!!!”. Eu, ca mortu’-n păpuşoi… Acum şi minciuna (cum că dorm, că nu aud etc.), e vorbă. Încă o dată, aceaşi strigare. Eu, acelaşi răspuns. Da’ voi nu ştiţi că Alexandra are ajutoare: pe Cătălin. Aşa că o început el. Tot să mă strige pe mine. Da’ m-am ţinut tare şi, într-un final, s-or potolit, şi-or făcut cortu’ şi s-or pus la nani. Când s-or liniştit ei m-am trezit eu, că trebuia să le dau trezirea la toţi să plecăm în concurs…

Anunțuri

Posted 2012/08/25 by danieliiancu in Rapoarte de tură

9 responses to “Raport de tură (11): Trofeul Kogaion 2012 (3): În sfârşit, la corturile noastre

Subscribe to comments with RSS.

  1. ai avut si tu 3 zile de patimi …:))

  2. pai inainte si dupa ti-ai facut-o cu mana ta … lucru manual :))

  3. trebuie sa intocmim o comisie care sa decida daca sunt sau nu patimi…:))

  4. pai cine mai tine minte ce fata aveai tu atunci…:)) de faceai raportu mai repede mai tinea lumea minte fata ta :))

  5. :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: