Raport de tură (10): Trofeul Kogaion 2012 (2): Când zmeii se transformă-n babe   14 comments

Bineînţeles, stresul a continuat în toate zilele premergătoare concursului. Am făcut invitaţia, în care explicam foarte clar cum se ajunge la Măgureni, unde trebe lăsate maşinile şi cât mai ai de făcut de acolo până la locul de campare. L-am anunţat pe domnu’ Costin ce vrem să facem şi dânsu’ o mai venit cu nişte idei, de parcă n-aveam noi destule. Bine, ideile lui au costat bani, iar banii i-a dat din buzunarul propriu. Nimic de zic, în afară de mulţumiri. Am fugit de câteva ori pe la Direcţia pentru Sport să iau cupele şi diplomele. Am răspuns (sau nu) la telefoane date te miri la ce ore imposibile. Acum tre să recunosc: singurul care ar fi avut timp berechet să răspundă la telefoane, că n-avea nici o taină şi nici un serviciu, era Radu. Din păcate n-am trecut numărul lui pe invitaţie, că doar am dat copy-paste la aia de anu’ trecut, când Radu îşi făcea de cap prin Suedia şi nu ne-a îndatorat cu prezenţa sa.

Într-un final inevitabilul s-a produs: a sosit ziua concursului. Cum oameni de-ai clubului dispuşi să plece c-o zi înainte pe coclauri, pe post de gazde, n-am găsit, am decis să merem doar vineri dimineaţa să vedem ce şi cum om rezolva la faţa locului. Dacă nişte turişti mai nerăbdători ar fi ajuns mai repede, n-aveau decât să ajungă. Oricum, pentru marea majoritate a membrilor „Kogaion” şi vineri dimineaţa a fost prea devreme. No! Servicii, familii, probleme. Aşa că i-am mobilizat pe Elena şi pe Ovidiu din Deva. Oarecum de-ai casei. Am ajuns toţi trei în Orăştie unde urma să ne întâlnim cu domnu’ Costin şi cu Radu, pe la 8.30, în faţa Spitalului Vechi. Fost Colegiu Kun. Actual sediu la „Kogaion”. Bine, şi la alte ONG-uri, firme şi partide politice. Pe domnu’ Costin l-am recuperat urgent direct de la pensiunea unde-şi făcuse veacu’ noaptea. Cu Radu a fost mai greu, da’ totuşi pe la 9.30 am plecat spre Măgureni. Unde urma să-i lăsăm pe cei trei pe post de gazde, pentru că eu şi Radu trebuia să ne întoarcem să rezolvăm ultimele amănunte. Care amănunte erau cât Casa Poporului.

Drumul spre Măgureni a fost relaxant. Că doar de ce să te stresezi când ştiai exact unde vine pusă tabăra, unde e izvorul, unde se lasă maşinile, de unde aduci lemnele etc. Elena parcă tot boscorodea ceva, că de ce-i lăsăm numai pe ei singuri în munţi, da’ m-am făcut că nu aud criticile. La traversarea pârâului Măgureaua, locul unde ar fi trebuit să lăsăm maşina, Radu se încumetă – că, no, îi Radu – şi urcă până la locul de campare. Ajungem şi noi, locul e superb, priveliştea aşişderea, mai că ne apucăm de montat corturile. Da’ am o presimţire şi mă mai duc o dată la canton să le spun oamenilor că am ajuns. Plec cu Radu pe urmele mele, descui câteva porţi, traversez câteva curţi, strig sus şi tare „uuu-uuuuuuu!”, da’ nimic. Parcă eram la casă pustie. La un moment dat mă chiorăsc pe-un geam. Şi ce-mi văd ochii?

O babă se lăfăia într-un pat şi trăgea la aghioase deşi era trecut de 11. Mai urlu de două ori fără rezultat apoi bat, gingaş, cu pumnu’-n geam. Baba sare ca arsă, îşi anină chişchineu’ în vârfu’ capului şi iese la noi. Noi, „săru-mâna! ştiţi… concursul… am vorbit cu domnu’…”. Domnu’ era fiul său… adică fiul babei!

Când a auzit despre ce-i vorba lucrurile s-au schimbat. În rău. Mai întâi baba s-a uitat urât. Apoi o făcut feţe-feţe. Apoi o zis că nu. „Cum adică nu?” am îngâimat ca un bleg. „Iote aşa! Nu!”, mi-o ripostat baba mândră de tupeul ei. Apoi s-o pus să ne explice că ea o zis de muuuuult că nu putem pune tabăra acolo, ci jos în vale. Adică acolo unde ar fi trebuit să lăsăm maşinile. Şi unde ar fi trebuit să lăsăm maşinile atunci? Pe ea n-o interesa, da’ pe locu’ ei să nu vadă picior de cort. Băi frate, îmi venea să iau baba şi s-o izbesc cu capul de tocu’ uşii. Întreb unde i se găseşte odrasla, adică nenea ăla de 60-70 de ani cu care am negociat iniţial. Asta să mă spurce nu alta, mi-o trântit un „Îi la lucru!” şi s-o baricadat în canton, pesemne să-şi desăvârşească somnul de frumuseţe băbească.

Simţeam primele simptome ale leşinului. Mi-ar mai fi lipsit ca taman în momentele alea să apară primii concurenţi, gen „mamuţi” cârcotaşi sau „trascăi” ironici. Am plecat bălăngănindu-mă. Ajuns la maşină, i-am oprit pe Elena şi pe Ovidiu din elanul muncitoresc de ridicare a corturilor şi am luat o gură de pălincă. Am făcut o scurtă şedinţă tehnică cu mine însumi şi am comunicat rezultatul celorlalţi. Adică trebuia găsit alt loc de campare. Urgent. Am lăsat maşina unde era şi am pornit să cerem sfat de taină la mănăstire. Şi bine am făcut. Că n-am găsit loc acolo. Da’ ni s-a spus că mai jos de fosta Cabană „Pajişti”, da’ mai sus de sfântul lăcaş, e o poiană mare, lată, lungă şi umbroasă unde puteam adăsta cât vrem, că-i terenul primăriei. Cum ştiam despre ce-i vorba, l-am abandonat pe domnu’ Costin în braţele bucatelor şi odihnei de la mănăstire şi am purces la noua locaţie. Unde, de altfel, am şi ajuns. În mare grabă am despachetat, le-am trasat Elenei şi lu’ Ovidiu sarcinile pentru următoarele ore, le-am acordat drept de viaţă şi campare asupra taberei şi am fugit să marcăm traseul pentru maşini.

Când am gătat de bătut indicatoarele de hârtie prin pomii de pe la intersecţii m-am mai liniştit şi am luat-o uşurel către oraş. Cu tot cu Radu. Că şi maşina lui trebuie condusă de cineva. N-am apucat să merem prea mult că deja două echipaje de arădeni îşi organizau desantul la Măgureni, încercând să ocupe cât mai puţin loc printre bagajele din jurul lor. Le-am zis să meargă liniştiţi că oricum nu-i nici un organizator în tabără. Parcă nu le-o prea venit să creadă, da’ n-am stat mult la poveşti cu ei că aveam treabă. Până însă să rezolvăm treaba din oraş am dat o fugă la primăria din Beriu să le spunem ce şi cum. Am rezolvat urgent (MULŢUMIIIIM!), apoi ne-am îndreptat spre Orăştie. Era deja după-amiază…

Anunțuri

Posted 2012/08/21 by danieliiancu in Rapoarte de tură

14 responses to “Raport de tură (10): Trofeul Kogaion 2012 (2): Când zmeii se transformă-n babe

Subscribe to comments with RSS.

  1. urmeaza si partea 3???

  2. ooo nu stiam ca vrei sa faci foileton :))
    de am facut eu pentru a fi subiect de 2 parti?

  3. Tulai… mi-ai adus aminte de tinerete.

    Prin ’83 – ’84, cand (precum Andrii Popa, cu hamgerul fara teaca), suiam peretele stang geografic al Cheilor Rametilor fara coarda (!!!!) sau alte asigurari (pai de unde maica coarda pe vremea aia?), dupa Cheile Manastirii (Cabana), la Ramet, nu mai era aproape nimic.

    Adica, mai gaseai, no, in total ca la vro 4 case pana in Chei, nice vorba de cabanaria de acum.
    Ca la vrun km mai sus de cabana, langa rau, era un loc plat-plat si inierbat, numa bun sa pui cortu si sa te balacesti in voie. Locu’ insa, era al unei babe…

    Baba, era cunoscuta pentru hâtrosenie, si toata lumea fuja ca de necuratu sa puna cortu acolo. Novici, noi nu intelegeam cum de… fix locu ala e atat de liber. Punem tri, (hai patru) corturi, ne balacim si scoatem sticla de bitter (la mare cautare la acea vreme in jurul focurilor de fript slanina) s-o degustam…

    Lume? Ca la vro 8-10 tinerei, ficiori si fete, ca la 18 ani asa, dornici de te miri ce….

    No…

    Nu trajem bine o dushca de bitter (era si dulce a naibii) ca apare baba… Hâtroșenia.

    Fratele meu…. fix ca baba ta ! (or fi fost neamuri?)… Caaaa… mintenas sa ducem corturile de-aclea ca i-am culcat iarba si vaca ei nu mai are ce paște… Ba chiar s-apuca sa traga de sforile unui cort.

    Io, mai compulsiv, m-apuc sa-mi strang cortu, suierand printre dinti sudalme invatate de curand, din practica pe santier ce-o faceam in liceu obligatoriu, poate stii.

    Petre, un personaj pitoresc, sufletul oricarei iesiri, s-apuca sa trateze cu baba… Caaaaa…. uite… acuma plecam… Numa sa nu fie suparata, caaaaa… uite… mare pacat ca i-am calcat iarba, hai sa-i dam un gat de bitter, sa-i treaca supararea…

    Pe vremea aia n-aveam cani Wolfskin sau te miri ce alta marca de mug. Aveam cani de plastic, zgariate de agatzatu pe rucsacii pe rama, aia galbeni, sau rosii, de Tg. Mures, scumpi ca naiba, de se gaseau la Sportu, langa cinema Dacia, daca stii Alba Iulia…

    Pune Petre hâtroșeniei o cana plina. Cana era albastra, știu ca nu conteaza da vreau sa stii ca-mi aduc aminte. Bitteru era maro. Cana… ca una obisnuita de ceai!

    O pune baba la gura si hârști, gâl-gâl, cu ia pe gat.

    Era toamna, in septembrie, inainte sa-nceapa scoala.

    Petre, fara sa mai stea mult pe ganduri, ii mai toarna o cana. Glaja de bitter, avea 700 ml cred. Doua cani d-alea, era deja mai mult de juma de glaja…
    Deja ne uitam cu ura la Petre. O ura fanatica, pentru ca alta glaja se gasea numa la cabana, si pan-acolo era de mas pe jos prin praf.

    Baba…. stii deja… hârști, gâl-gâl, cu ia pe gat.

    „Hârști” insemna ca inainte de-a bea, facea un zgomot ciudat, cam cum faci tu cand te dai cu bicla si-tz intra o musca in gat…

    Dupa a doua cana, lucrurile au inceput s-o ia spre bine… baba zice ca…. pana la urma, e bine ca am pus corturile acolo, ca uite, am facut si focu numa bine sa sparie porcii, ca-i septembre, si vin porcii mistretz la cucuruz…

    No, satan… Petre e un vrajitor, gandesc. Totusi, ma ingrijorez rau cand vad ca indreapta gatul glajii din nou spre marjinea canii albastre de plastic… Dau sa-i zic ca… N-apuc… Lichidul maro umple cana albastra la refuz si restul il stii: hârști….

    In acel moment baba a devenit tandra. Pur si simplu si-a dat seama ca ne chinuim cu crengi ude, de pe marginea raului, si l-a chemat pe Petre si pe unu, Adi, sa marga la ea la grajd, sa ne deie niste lemne gata taiate, sa putem frije slanina cum sa cade…

    Numa caaaaaaaa… (si-i revine tonul taios, de hâtroșenie) tre sa avem grija și noi de cucuruz, adica sa tzinem focu aprins tata noaptea, si , odata la un sfert de ceas, sa strigam tare::

    „Baaaaaa… in porcii baaaaaa….”

    Prima data am crezut ca e gluma! Nu era! Petre incearca primul, dregandu-si barbateste glasul:

    „In porcii baaaaaa….”

    Surpriza! cel putin 3-4 voci ii raspund, din diverse locuri, ca un ecou…

    „Baa… in porcii baaaaaa….”

    Si uite asa, i-am pazit noi cucuruzul hâtroșeniei de porcii mistreți si i-am dat si toata glaja de bitter pentru asta!

    No, tare mi-i drag ca mi-ai adus aminte!

    • Eeeee-heiiiiii! Câte poveşti cu babe din astea am trăit… Acum îmi pare rău că nu le-am scris pe toate, ieşea o colecţie pe cinste. Da’, acu’ să nu mint, am întâlnit şi babe bune, care ne-au ospătat pe cinste…
      Şi daaaa, am avut şi căni de plastic agăţate pe ruscaci, şi rucsac cu cadru de metal (aşa-mi era de frică că mă trăzneşte pe furtună!!!!), numa că am meu o fost portocaliu (pfuiiii!) şi atâta l-am purtat de tot buretele din bretelele de pe umeri se fărâmiţase… cadrul cred că-l mai am şi acum pe undeva.

  4. si eu am avut rucsac cu cadru rosu cred ca ultima data l-am avut tot la rimet in cheia si parca tot la voi da nu mai stiu la care era ala cu oalele alea de lut maro inchis 🙂
    si tot de la sportu luat de langa dacia inca il mai am undeva pitit bine ca s-o decolorat
    da ori ce baba nu mai hatrosenie ca un presedinte …:))))

  5. macar baba o cedat dupa doua cani de bitter da tu stau de 2 luni sa prind partea 2 acum mai stau inca 2-3 pentru urmatoarea :))

    • Io i-am dat exemplul cu baba şi bitteru’ ca să ştie unde o greşit, ştii?

      Adicăăăă… el s-o sfădit cu baba, apoi s-o dus la maşină şi-o beut EL un deţ de pălincă! N-o fo’ bine, înţăleji? Aici îi şpilu’… Trebia să-i deie doi deţi la babă! :)) :)) :))

  6. ia fiţi voi atenţi la mine… IO NU DAU PĂLINCA MEA LA BABE!!! s-a’nţeles? că după beutură mai avea baba chef şi de altceva, Doamne Maica Domnului…

  7. Haaaaaaaaaahahahahahahaaaaaa….
    No… uite, la asta nu m-am gandit…
    Chiar, poate devenea „tandra”…. =))

  8. pai acum un pic de tandrete pentru o poiana faina cu izvor aproape, de dragul unui concurs organizat bine, cred ca merita …mai beai si tu scticla si deveneai si tu tandru…:))
    aaaaaaiiiii mama erau fericiti toti in frunte cu baba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: