La Cheia, undeva în amonte de Cheile Râmeţului e o cabană şi un sat părăsit. Două râuleţe ce se unesc, poieniţe, copaci, case vechi şi prăbuşite, bolovani, pietre numa’ bune de aruncat în râuleţe, tot felu’ de chestii foarte interesante. Mai ales pentru Mihnea. Care urla, ţopăia, cânta, striga „Tatiiiiiiiiii!!!” la fiecare două minute, arunca cu bolovani şi cu pietre, se (pre)făcea că pică în apă şi apoi chiar intra cu picioruşele, le dădea tuturor indicaţii despre ce, cum şi când tre’ să facă anumite lucruri. Io, precaut cum mă ştiţi da’ mai ales stresat cum nu cred că aţi avut ocazia să mă cunoaşteţi, tot încercam un model de educaţie ad-hoc. Mai precis îl ameninţam sus şi tare să audă toată suflarea de la Cheia, văzută şi nevăzută, că dacă păţeşte ceva, dacă se loveşte şi îl doare şi începe să plângă îl şi bat. Bineînţeles că am rămas cu ameninţările, pentru că fugind îngeru’ meu după o minge dată-n tufe de bandiţii mai mari (nepoţii lu’ Clau şi Radu), normal, o intrat în urzici până la brâu şi s-o urzicat pe picioare.
N-o zis nimic… O ţâşnit afară din tufe… Uimirea era starea lui naturală în acel moment… S-o scărpinat pe picioruşe cu îndârjire şi cu amândouă mânuţele… Era şocat… Nu-i venea să creadă ce efect pot să aibe buruienile… L-am lăsat ce l-am lăsat şi apoi am strigat la el cu o mirare prefăcută: „Taaatiiiiiii!!! Ce-ai păţit?”. O lăsat scărpinatu’ instantaneu şi m-o asigurat cu un zâmbet forţat pe guriţă:
– N-aaaam păăăsiiit niiimiiic, Tatiiii!!! NU MĂ DOARE! NUMA’ MĂ USTURĂ!
După care o început să re-alerge după minge.
asa experimenteaza……si devine barbat…..oricum ti-a demonstrat ca el stie sa nu planga
nu experimentează nimic… şi bărbat e deja… iar în ceea ce priveşte plânsul şti prea bine că poate să o facă într-un mod foarte convingător…
e un înger…