Mihnea dixit (13)… că tot e vineri 13…   Leave a comment

O dată, prin primăvară, merem noi la circ. Noi, bărbasii. Că era cu invitaţie. Invitaţiile (pentru copii) erau gratis. Da’ copilul cu invitaţie nu putea intra fără bilet cumpărat de un adult responsabil care să-l însoţească (noroc că nu s-or uitat atent la mine, că rămânea Mihnea fără circ). Iar numărul biletelor a fost egal, presupun, cu numărul invitaţiilor, astfel că stăteam doi pe un loc. Norocul meu a fost că Mihnea n-avea paişpe kile pe vremea aia, dar pe viitor mi-am propus să nu mai fac o asemenea gafă, mai ales după ce Mihnea va depăşi, să spunem 30 de kile. Eventual, ţin o mămică în braţe, iar fata mămicii să-l ţină pe Mihnea… Dar să revin. Clovni, şerpi, dromaderi şi cămile… Tătă lumea aplauda, numai Mihnea se plictisea… Căsca, mai bine zis. La un moment dat, număr de magie. „Ioi, ce bine!”, îmi zic, că-l capacitează şi pe Mihnea, apoi spun cu voce tare; „Tatiiiii, uite Magieeeee!”. Îngeru’ urmăreşte atent totul, omu’ (adică magicianu’ cum ar veni), se pregăteşte ritualic, deschide tot felul de cutii, le arată, le aşează cum trebuie, se învârte… În ăst timp regizorul dă drumul la un fel de fum-abur-ceaţă ce ieşea de undeva de sub podea. Uşooor. Numa că omu’ (adică magicianu’ cum ar veni, că v-am mai spus), o lălăia. Până să-şi arate el toate alea (instrumentele, cutiile, baghetele, ce-or fi fost), Mihnea a căscat ochii tot mai mari. Şi taman când liniştea era mai adâncă iar sufletele spectatorilor mai acaparate, sub cupola circului s-a auzit vocea îngerului ce urmărea cu sufletul la gură fumul-aburul-ceaţa ce-şi dădea încet tot duhul. Şi m-o întrebat:

– Taatiii! Unde se duse Magia?

Anunțuri

Posted 2012/07/13 by danieliiancu in Mihnea dixit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: