Mihnea dixit (6)   1 comment

În toamna lui 2010 frecam menta pe bani buni (adică a trebuit să dăm meleoane după meleoane ca să putem freca menta), undeva pe lângă Slatina. Mami lui, acum în Cer, îl învăţa să prindă muşte cu pălmuţa lui ce nu împlinise pe atunci doi ani vechime. Muştele, proaste, sau poate doar amorţite de frig, stăteau ca blegele să le prindă Mihnea în mânuţă, asta dacă reuşea se le nimerească iniţial cu pliciul. Instrumentul prigonian. Şi, surprinzător, reuşea. Până-ntr-o zi. Acum, de reuşit, o reuşit şi-n ziua ’ceea să dea cu pliciul. Problema e că ce a nimerit n-o fost muscă. Ci albină amorţită. Apoi a luat-o în mânuţă, iar bestia l-a muşcat cu curul ei ăla galben de degeţel. Pentru prima data în istoria omenirii, bariera sunetului a fost spartă de către un sunet. Mai precis de urletul îngerului, care plângea:

Tatiiiii, m-a mucat muca!

Adică, ca să translatez, l-o muşcat musca, că doar nime n-o avut inspiraţia să-i povestească până atunci de albine.

Anunțuri

Posted 2012/05/05 by danieliiancu in Mihnea dixit

One response to “Mihnea dixit (6)

Subscribe to comments with RSS.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: