Aventurile îngerului (19): Lecţii de englesă. Metode alternative   4 comments

După cum vă spuneam, noi merem la englesă. Şi nu de azi, de ieri. Nuuuu! De mult. Adică de prin toamnă, cam de prin noiembrie. Acum să clarificăm nişte lucruri. A mere poate că înseamnă a te deplasa, dar nu e nicidecum obligatoriu să fie sinonim cu a participa. Noi nu avem nimic cu englesa. Ne referim la antipatii. Dimpotrivă. Dar, în primul rând, e o limbă pe care nici Tati meu n-o ştie bine, deci trebuie să fie tare grea. În al doilea rând ne apucă urlatu’ numai când pomeneşte cineva de englesă la grădinisă…

Să ne esplicăm. De câteva luni noi facem englesă la grădinisă cu tantiile de servici. Nu vă gândiţi că nu s-o găsit vreun Domn profesor de englesă care să vie să ne educe. S-o găsit. Problema e că nu ne-o găsit pe noi fraieri să merem. Dar lucrurile au rădăcini mai vechi. Totul a pornit de la faptul că nici Tati meu, nici Dica, şi cu atât mai puţin Bunicu, nu reuşeau cu nici un chip să steie mai mult de cinci minute la grădinisă. Am plâns, urlat, ne-am agăsat cu mânusele de gâtu lu’ Tati meu şi cu picioarele de burta lui (aici mai greu), am făcut tot ce-am crezut noi că se cuvine. Nimic. Ne lăsau şi fugeau. Tati meu, cel puţin, putea să candideze cu şanse la vreo cursă cu obstacole pentru Olimpiadă. Dica nu-i nici ea departe. De Bunicu nu zic nimic, că stă de obicei în maşină.

Acum să vă dăm esplicasia lor. Că no, am cerut şi noi esplicasii. De ce nu? Adică de ce nu stau cu noi, că doar locuri pe scăunele erau destule. Uluitor, dar ei au dat vina pe Domnu’ Director. Care cică, om dur fiind, nu lasă pe nime în clasă în afară de prichidei şi de Doamna Educatoare. Buuuun! Am plâns noi vreo două luni, dar măcar ştiam un lucru: nu are voie nimeni în clasa noastră! Şi nici n-o intrat nime. Până-ntr-o zi. De dimineasă ne tot aburea Doamna că o să fasem englesă. „Ce-o mai fi şi aia?” gândeam noi. Vreun sortiment de ciocolată. O prăjiturică. Dar astea se mănâncă, nu se fac. Bine, cică şi Dica Rely mai face, da’ numa să le mâncăm noi şi Bunicu. Revenim. Deci aşteptam ceva bunătăţi, niscaiva jucării, un joc de acţiune. Şi ce credeţi? După anunţul oficial că „gata, acum facem engleză”, când toţi copiii erau cu ochii cât cepele, pe uşa larg întredeschisă s-a înghesuit un nene. Maaaareeee, cam chel, da’ cu mustaţă imeeensă şi cioc proeminent. Am înmărmurit toţi. Bine, colegii noştri din grupa „Fluturaş” mai mult, noi mai puţin. În sensul în care, în entitatea temporală ce instantaneu a succedat am început să urlăm. Nu, nu plângeam. Urlam. „Ieeeeesiiii afalăăăăăăăăă! Tu nu ai voieeeee aiiiisi! Ieeeesi afaaaaalăăăăă!”.

Doamna Educatoare şi cu nenea or încercat să aducă argumente. De genu’ că pe nenea l-o lăsat Domnu’ Director să intre în clasă. Ei, na! Ne luau drept fraieri, pe considerentul că n-aveam nici măcar trei ani pe vremea aia. Nu le-o ţinut. Dacă Tati meu n-are voie să steie în clasă, atunci nimeni altcineva nu mai stă. O să râdeţi şi o să spuneţi că na, nazuri de copil. Nu. Sau da. Or fi ele nazuri de copil, dar trebuie să vă înştinţăm că de atunci nenea, mă rog, Domnu’ de englesă, nu numai că a ieşit val-vârtej afară din clasă, dar nici n-a mai păşit pe acolo. O mai încercat el de câteva ori, da’ urletele noastre l-au întors din drum. De atunci, adică de aproape juma de an, toţi copii fac englesă în clasa vecină, la „Floricele”. Toţi, în afară de noi, care fie stăm în clasă cu tantiile de servici, fie, atunci când ele sunt ocupate, alergăm besmetici pe hol. Sunt 20 de minute de distracţie, de două ori pe săptămână. Tare fain!

Bine, acum repercursiuni au fost. În sensul că, cică, englesă tot trebuie să învăţ. Am băgat şi noi de seamă că nu prea înţelegem unele desene, mai ales dacă Tati meu uită să selecteze limba română la „audio” când dă drumul la DVD. No, aşa că am acceptat să învăţăm engleză. Da’ în particular. Adică seara, când Tati meu vine odihnit şi bine dispus de la servici (cum altfel?), ne apucăm de studiu. Asta numai în condiţiile în care nu e meci la televizor, pe net sau la radio, nu merem la vizită sau nu se scălâmbăie Tati meu pe ecran. Şi începem să învăţăm. Învăţatul are două etape. Prima, când Tati meu e dornic să ne transfere cunoştiinţele lui de limbi străine şi ne întreabă cum se zice „la englesă” la diferite cuvinte, gen lapte, casă, masă, uşă, fereastră etc., etc., după care ni le pronunţă extaziat şi noi le repetăm. A doua etapă decurge puţin altfel. Tati meu a obosit, dar noi nu, iar setea noastră de cunoaştere a sporit. Aşa că începem noi să punem întrebări: „Tatiiiii, cum se zise la englesă la tliplă?”. La „plelunjitol”? La diferite alte cuvinte pe care Tati meu când le aude fuge repede să ieie o cărtisică mică pe care scrie „dicsional”. Dar nici acolo nu scrie de toate cuvintele pe care vrem să le aflăm noi. Da’ nici nu-l dă interesu’ afară din casă pe Tati meu. Adică să caute şi el în alte parte, unde să scrie. Aşa că de obicei zice să-l las în pace că-mi spune a doua zi, după ce întreabă vreo profesoară de franceză. O fost însă şi o dată în care n-o zis nimic. Noi îl întrebam el se roşea. Nu că-i timid. Pur şi simplu se îneca. Nu mai avea aer. Noi insistam cu întrebarea, pentru că doream un răspuns clar şi concis. „Tatiiiii, cum se zise la englesă la maus?” Ştiţi voi, chestia aia de la calculator. N-am aflat nici în zi de azi. Când îl întrebăm pe Tati meu, când îl plezneşte râsu’. Rău de tot.

Oricum, lecţiile în particular cu Tati meu ne-au prins bine. În sensul în care ştim să numărăm până la zece şi să pronunţăm o sumedenie de cuvinte mult mai bine decât o fac anumiţi oameni mari. Aşa că, prin februarie, Dica o stăruit intens să ne facă poliglot cu acte în regulă. Adică să n-o mai lălăim noi pe coridoare sau cu tantiile de servici, ci să participăm activ la educaţia oferită prin programul de stat. Ne-am dus. Ce era să facem? Cum pe Tati meu nu-l lasă oamenii sau oamenele rele nici măcar să vie cu mine la teatru pentru copii, decum la lecţii de englesă, singura disponibilă s-a dovedit a fi Dica. O fost tare fain. Domnu’ de englesă vorbea la englesă poveşti cu goat and woolf and food and „nu-ştiu-ce-la-subţioară”, iar Dica aplauda. Pe noi ne-or scos în faţă şi am ştiut tot. Am jucat teatru şi noi făceam pe lupul. Dica o încercat să povestească acasă ce-am zis noi, da nu i-o ieşit, cel puţin nu pe englesă, dar am vaga impresie că ştia povestea pe româneşte.

După patru „ore” de englesă Dica s-o plictisit şi a renunţat la şcoală şi la instruire. Da’ pe noi încă ne obligă să merem. Deocamdată am scăpat, că n-o mai venit Domnu’ de englesă, da’ tare ne este teamă că nu mai ţine mult figura.

În schimb, Tati meu o găsit altă metodă. Alternativă. De învăţat englesă. Ca să nu-i mai punem noi tot felul de întrebări încuietoare, s-o dus la alimentară. O să întrebaţi: de ce? O să vă răspundem: să cumpere pufuleţi. De ăia în pungă mare, colorată, cu mega-surprize!!! O ştiut el. Căci în pungă era un aparat de învăţat englesă, făcut de chinezi. Daaaaa! Nu-i mare, da-i galben. Aparatu’, nu Tati meu. Cu zece butoane, cinci galbene, cinci roz, care acoperă/descoperă diferite imagini şi denumirile lor. Asta dacă bagi unde trebe nişte cartonaşe corespunzătoare.

Băi, da’ nici aşa n-o fost bine. Că o introdus primu’ cartonaş, pe care scria „fruit”. Aţi priceput. Apoi ne-o arătat o lămâie, o portocală, un ciorchine de struguri, o pară, o lubeniţă. Şi altele. Să zicem c-o fost bine, deşi nu suntem convinşi că tot ce scria la explicaţii e conform cu realitatea lingvistică a englesei. Apoi o trecut la „food”. Aici au apărut problemele. Şi pentru noi, da’ mai ales pentru Tati meu. Nu mai ştia ce să zică când, după ce vedea imaginea realiza şi ce scrie la „chinglesă”. Pâinea ca pâinea; prăjitura ca prăjitura; laptele, sucul de fructe sau bomboanele la fel. Dar când o ajuns la îngheţată pe băţ s-o blocat, iar la îngheţată la cornet nici n-o putut să silabisească măcar, că cică se traduce prin „ice qi insults”. Aşa o fi!. Ca să nu mai punem noi întrebări, a schimbat repede cartonaşul. Cu „animals”. Frumos. Aici le ştiam aproape pe toate. El ne arăta imaginea, noi ziceam cum se cheamă individul/individa din regnul animal: şobolal, vacă, tigru, iepure, şarpe, cal, oaie, maimuţă. O să spuneţi că nu-s decât opt cuvinte, în loc de zece. Da. Pentru că la final lucrurile au început să se complice. În primul rând ne-a arătat o creatură pe care n-am recunoscut-o: cică un dragon! Ce-o mai fi şi ăla, că la Dica la grădină n-am văzut. Apoi, ne-a arătat un puişor. Mic şi drăguţ. Chinezii ziceau că-i zice „chook”! Poate din cauză că era galben.

În sfârşit, ultimul cartonaş: „daily necessities”. Atâta lucru pricepe chiar şi Tati meu. No. Adică de ce ai nevoie în fiecare zi. Buuun. Să vă zic că aici chinezi au nimerit numai una din zece? Nu vă zic, ci vă exemplific. Aia cu nimereala era la nişte bancnote care fâlfâie şi sub care scrie „money”. Vai!!! Apoi urmează inducerea în eroare a preşcolarilor referitor la lucrurile zilnice de care au nevoie. O floricică mică, roşie, ce aduce a mac, e numită „sofflower” (un fel de şofrănel), într-adevăr utilă cotidian. Urmează o paletă de pictor, cu tot cu pensulă, că după ce mânci nişte mac, cine ştie, ai talent. Sau măcar încredere în talentul tău. Căştile de urechi sunt indispensabile activităţii zilnice. La fel şi „combined set”-ul, adică un fel de walkie-talkie cu două module. O gentuţă medicală şi un ghiveci cu flori încep rândul al doilea. De unde nu lipseşte nici nuca de cocos. O zi fără nucă de cocos? Doamne Maica Domnului! Inadmisibil. În sfârşit, penultimul obiect din categoria „daily necessities” este un telescop. Nu râdeţi. Pentru că se leagă irefutabil de cel din urmă şi cu adevărat ultimul obiect la care tinde un pământean în activitatea sa zilnică: un UFO. Adică un OZN. O farfurie zburătoare. Da. Noi cel puţin am văzut multe farfurii zburătoare la viaţa noastră. Poate nu zilnic, cum scriu chinezii la englesă, dar oricum săptămânal ne enervăm şi facem ca farfuriile de pe măsuţa la care mâncăm să zboare. Nu mult, că de obicei aterizează pe gresia din bucătărie, asta în cazul în care Dica nu fuge cu mâncarea după noi prin casă.

Gata pe azi. Poate mai reluăm noi subiectul englesă, că-s multe de spus. Paa!

Anunțuri

Posted 2012/03/28 by danieliiancu in Aventurile îngerului, Mihnea

4 responses to “Aventurile îngerului (19): Lecţii de englesă. Metode alternative

Subscribe to comments with RSS.

  1. Excepțional!

  2. Of Of,
    Vely hald this inglis!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: