Raport de tură (6): Urşici. Mergând lela prin nămeţi (partea a doua)   3 comments

Vorbele lu’ tanti Mărioara mi-or ajuns la inimă. Dacă n-ar fi fost atât de frig m-aş fi topit. Dar aşa am îngheţat. Deja căutam cu privirile parii de fân sub care să ne culcuşim noaptea. Sau barem un troian de zăpadă, în care să ne săpăm un iglu. Am căutat degeaba, că se lăsa noaptea. Prin urmare, am forţat negocierile. Cine suntem, cum suntem, de unde suntem. Că unde eram habar n-aveam. Şi, mai ales, ce voiam. Tanti Mărioara, la argumentele noastre, mai să plângă ca Băsescu la retragerea lu’ robocapu’ de Stolojan. Da’ nu s-o lăsat. Că nu, că cică or mai fost oameni răi prin zonă, iar ea-i femeie singură, că bărbatu’-i la oi mai la vale, copilu-i nevenit acasă şi alte chestii de-astea. Până la urmă n-am mai rezistat şi-am zis răspicat cu lacrimi în ochi (de frig): „Zîce-ţi-ne unde să dormim la noapte, vreo şură părăsită ceva, numa să nu ne deie bunu’ Dumnezeu cu bulgări în cap!”.

Ei, după aia s-o schimbat problema. Cerându-şi necontenit scuze că nu ne poate primi în casă la căldură, nici în şură la fân, tanti Mărioara ne-o arătat o altă gospodărie. Care, bineînţeles, era pe alt deal, după ce treceai de-o vale. Vreun sfert de oră de mers. Nu-i mult. Da’ io voiam siguranţă. Adică să ştiu că ăla-i ultimu’ drum care-l fac. Cel puţin în seara aia ce tindea să se facă noapte. „No, n-aveţi grijă, că nu stă nime-n ea de vreo zece ani. Îi tăt a noastră, c-am cumpărat-o după ce-or plecat oamenii!”. Wooowwww! De aici încolo n-am mai auzit ce-o zis. Până să se dezmeticească Bogdan, io eram cu rucsacu’-n spate şi mă prăvăleam spre valea ce ducea la celalalt deal. Nu peste mult timp Bogdan m-o depăşit în viteză, că parcă dulăii din spatele nostru prea aveau chef de negociat chiria pentru casa părăsită. Am traversat un izvoraş, am apucat pe drum înzăpezit şi am mers în continuare. Nu prea departe, da’ cam mult, că era zăpadă nespartă. În cele din urmă am dat de un gard ce abia se mai ţinea în picioare. După gard, am trecut de-o poartă căzută-ntr-o rână, abia ieşită din zăpadă. Şi imediat am zărit casa şi şura.

Adăpostul nostru pentru noapte nu prea aducea a adăpost. În primul rând şura n-avea pic de fân, după cum nu mai avea nici pic de acoperiş, că se prăbuşise. În schimb era plină cu zăpadă. Pe de altă parte, casa avea acoperiş, da’ n-avea sticlă la ferestre ci doar sub formă de recipiente de bere, rachiu şi chiar de Ballantine’s, în care bănuiesc c-or ţinut oamenii uleiul. Nu mai avea nici sobe decât sub aspect de ruine, dar beneficia de găuri prin care-ţi încăpea pumnul în pereţii de bârne. Tavanul din camere se prăbuşise pe alocuri exact pe paturi, dar am dibuit între ele un loc cât de cât rezonabil unde să întindem o prelată, peste care să aşezăm sacii de dormit. Bogdan o găsit chiar şi-un măturoi, care se cam descompunea, că să deie-ntr-o lăture gunoaiele mult prea evidente ca dimensiuni. Totul la lumina frontalelor. Două dulapuri cu uşi scârţâietoare, o masă şi o laviţă constituiau restul mobilierului.

Următorul lucru pe care l-am făcut în vederea supravieţuirii, urmând îndeaproape lecţiile maeştrilor de pe Discovării, a fost aprinderea focului şi achiziţionarea combustibilui necesar pentru câteva ore. Bogdan, dacă l-aş fi lăsat, ar fi făcut pălălaia taman în mijlocul căşii, dar l-am convins să rânească totuşi zăpada din faţa trepţilor. Pe-o tablă am aşezat câteva cărămizi smulse din sobele prăbuşite şi am încropit o vatră, apoi deasupra am aşezat o uşiţă de sobă cu rama ei cu tot pe post de grătar. Lemne, destule printr-un şopru. Cum lenea şi frigu’ erau prea mari ca să mai facem focul ca la carte, adică să facă Bogdan aşchii cu toporu’ cărat de mine, am pus grămadă nişte lemne-n vatră, Bogdan o turnat deasupra jumătate din sticla de benzină cărată după el, ne-am îndepărtat corespunzător şi am aruncat o hârtie aprinsă în direcţia bombei astfel improvizate. Cum afară cam bătea vântul şi ningea pe rupte, am ratat de vreo trei ori ţinta, da’ în cele din urmă am trăit în miniatură ceva ce a adus a undă termică declanşată în urma exploziei unei bombe atomice. Iniţial am avut impresia că sprîncenele noastre au avut de suferit în mod dramatic. Dar n-am avut timp de verificări, pentru că după ce s-o gătat benzina şi focul o dat să se stingă. Mă rog, în cele din urmă l-am aprins temeinic.

Asta era pe la şase, şase şi ceva, fix. De la ora aia a început aşteptarea. Cum ce aşteptare? Să treacă mai repede seara şi noaptea. Aşa că am scos laviţa lângă foc să avem pe ce şede, Bogdan o început să povestească şi eu să ascult. El zice că şi io aş fi vorbit, poate chiar mai mult ca el, da’ nu-mi vine să cred. Am stat în jurul focului până pe la unu noaptea, cică să dormim cât mai puţin, să nu se fie frig prea mult. Am tras şi-o fasole, fiartă acasă de tanti mami lu’ Bogdan şi preparată ca-n armată la ceaun. Bine, în oală de aluminiu. O mers cu nişte ţuică şi apoi un vin. Problema era că nu puteam să vorbim liniştiţi deoarece, tot din zece în zece minute, trebuia să ne ridicăm de pe laviţă şi să aruncăm mormanele de zăpadă de pe capetele noastre. Căci ningea ca la un potop polar.

Când ne-am săturat să ne mai afumăm la propriu, Bogdan a proptit măturoiu’ în uşă să nu vie vreo pisică, apoi am demarat altă acţiune: înfofolirea. Adică am luat pe noi toate hainele pe care am fost în stare să le cărăm în rucsaci, respectiv toate perechile de pantaloni, tricouri, polare, izmene şi cagule. Personal, eu nu mi-am găsit toţi ciorapii şi toată noaptea l-am bănuit pe Bogdan că mi i-a şutit. Dimineaţa i-am văzut însă zăcând printre cepele îngheţate de pe masă, dar nu ştiu cum or fi ajuns acolo. Cea mai rămas din noapte a părut înfiorător de lungă. Frigul îţi muta nasul din loc de-l scoteai prea mult timp din sacul de dormit, un vânticel subţire şuiera lejer prin găurile din pereţi, împrăştiind şi puţină zăpadă, Bogdan sforăia din toate poziţiile şi, colac peste pupăză, ne-am trezit pe la zece. Zece şi zece. No, cum să nu fie o noapte lungă? Un strat subţire de gheaţă se formase între sacul de dormit şi supra-sac, aşa că am avut de lucru în plus cu împachetatul.

Bineînţeles, am mai pierdut timpul vreo două ceasuri, am mâncat ce-o mai rămas din fasole, ne-am dezmorţit oasele, am stins focul da’ n-am strâns vatra, am lăsat mizeria la locul ei, la fel cum am găsit-o că era păcat să intervenim în ecosistem şi am plecat. După cinci minute auzim strigăte. Voce de bărbat. După un timp vedem şi bărbatu’, cocoţat într-un par de fân de pe dealu’ celălalt şi aruncând demâncare la oi. Posibil şi la două vaci. După încă câţiva paşi, desluşim şi vorbele din voce: „Ursuuuu, băăăăă!”. No, ziceţi şi voi dacă nu v-ar tresări niţel inima auzind asemenea vorbe în pustietăţi? Nu ne-am înfricoşat prea tare, în primu’ rând că suntem viteji, apoi datorită faptului că ne-am dumirit imediat: omu’ ne confundase pe noi cu bestiile carpatino-brune, aşa că am strigat şi noi la el să steie liniştit şi să nu sară din vârfu’ parului. Mai nimerea, Doamne fereşte, cu partea nerecomandată în vreun corn de vacă!

Întâlnirea de dimineaţă cu tanti Mărioara a fost mult mai amicală decât cea din seara precedentă. S-o dumirit şi ea că om fi noi oameni fioroşi la înfăţişare şi îngheţaţi la exterior, dar în rest bandiţi nu suntem decât în sensul peiorativ al cuvântului. Drept urmare ne-o invitat în casă şi ne-o aşezat la masă, unde am beut, împreună cu vecinu’ ce venise s-o ajute cu animalele, restul de vin ce-l cărasem după noi. Am povestit, am încheiat pretenii şi am stabilit legături trainice, astfel încât data viitoare când om mai ajunge prin zonă să nu mai înnoptăm te miri pe unde. Într-un final ne-am pornit din nou la drum, io tot timpul cu deştiu’ arătător de la mâna stângă fie-’n gură, fie-’n zăpadă că mi-l arsesem zdravăn de dimineaţă când încercasem că iau oala de pe foc prinzând direct de sârma ce ţinea loc de toartă.

Drumul spre Balomir, şi de acolo spre Subcetate şi Haţeg l-am găsit uşor că era singura spărtură într-o pădure deasă de brazi. Altfel, ninsoarea deja exagera cu activitatea şi cădea de ziceai că acuş-acuş se sfârşeşte lumea. De prăpădit lumea nu s-o prăpădit, dar am pierdut noi drumu’. La o curbă mai acătării, ce beneficia şi de o intersecţie pe măsură, am luat-o tot înainte, ca ruşii, în loc să întoarcem armele la 180 de grade ca românii. Prin urmare ne-am trezit şi noi că ni se gată calea, ce s-a prefăcut din drum în cărare, apoi în simplă urmă de vulpe ce se strecura printre brazi. Da’ no, tot ca ruşii, am răzbit şi noi şi, într-un final am ieşit deasupra Balomirului, unde am mai luat o gustare mică, apoi am ţinut-o aţă spre gara de la Subcetate. Am ajuns cu jumătate de oră înainte să vină personalul… vai de mine, scuze! Înainte să vină regio-ul de Petroşani. Sau interregio-ul, ce-o fi fost. Aşa că ne-am dat şi noi, pentru prima dată în viaţa noastră, în România, cu asemenea panaramă de tren ce aducea izbitor cu personalul de până mai ieri. Am fost tare mândri, şi ne-am şi pozat cu respectivul tren că am avut timp până-n Simeria, unde Ema îl aştepta pe Bogdan în gară, respectiv până-n Deva, unde Mihnea mă aştepta pe mine acas’ la Dică-sa. No gata!

Anunțuri

Posted 2012/02/09 by danieliiancu in Rapoarte de tură, Uncategorized

3 responses to “Raport de tură (6): Urşici. Mergând lela prin nămeţi (partea a doua)

Subscribe to comments with RSS.

  1. Groyave peripeţii! Cel mai tarre mi s-a părut cum v-a confundat bitu om cu urşii. Hai că Bogdan o fi el mai rotunjor… haia, că mai, mai s-ar apropia la asemănare cu-n urs, d apoi tu? Chir nu mi se pare c-ai semăna. Şi peste ce tanti rea ai putut să dai!! Să nu vă lase ea în casa hai bună!!
    Foarte fain! Când mai mereţi la Urşici?

  2. Mda…
    Voi si ursu, poate asa era forma de salut mai , ca doar la Ursici erati…..
    Frumos narat ma Iancule….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: