Reportaje (18): Turist în România. Sau despre cum să-ţi ratezi vacanţele   Leave a comment

Apărut în POLIticS & Media, anul II, nr. 6, martie 2011, p.  32 – 34, în cadrul rubricii Historii aleatorii.

Aventurile de vacanţă sunt una dintre distracţiile la care fiecare dintre noi visează, mai mult sau mai puţin. Problema lor este să se încadreze în categoria „distracţie” sau cel puţin în nişte limite rezonabile, fapt care de obicei în România nu se prea întâmplă. Şi asta din varii motive ce conduc în final la vizitarea unor locuri din ţări străine, mai mult sau mai puţin exotice, de la Gyula şi Viena, mergând prin Croaţia sau Elveţia, până în îndepărtatele şi revoluţionarele zone ale nordului Africii, sau ale vestului Asiei. Căci a fi turist în România aduce mai mult cu o pedeapsă decât cu o recompensă auto-oferită la vreun sfârşit de săptămână sau în timpul din ce în ce mai reduselor vacanţe anuale.

Bătaia de joc a autorităţilor la adresa timpului liber începe cu drumurile, de orice fel ar fi ele: de fier, de asfalt găurit ori de macadam rural, căci prea puţini dintre noi cunoaştem cum e să faci turism pe cale navală sau aeriană în România. Nu zic, sunt şi unii dintre aceştia din urmă, dar de obicei sunt fie duşi cu pluta, fie politicieni care nu fac turism decât din perspectiva băilor de mulţime. Revenind la drumuri, putem spune cu mâna pe inimă că sunt praf la toate nivelele. CFR-ul sau celelalte companii de transport feroviar, atâtea cate există, nu-ţi pot oferi decât perspectiva vagoanelor cu alúră de coteţe, indiferent de rangul pe care-l poartă acum trenurile, şi indiferent de preţul biletelor. Nu prea mai poţi să deosebeşti un personal sau „cursă de persoane” de pretenţiile unui Inter-City: aceleaşi uşi stricate, perdele şi huse rupte sau furate, mirosuri insuportabile, aglomeraţii halucinante ce nu mai respectă în nici un caz eventualele numere de locuri plătite ca rezervate, picioare descălţate întinse te miri pe unde, resturi de mâncare împrăştiate peste tot şi altele, şi altele. Promisiunile că vom călători şi noi ca-n Europa, se referă după câte se pare doar la schimbarea, începând cu luna decembrie a acestui an, a titulaturii trenurilor. Nu vom mai avea personale, accelerate sau aşa-zisele rapide, ce se târăsc cu 40 de km/h, ci Regio, Inter-Regio sau Inter-City, dar din păcate mizeriile de vagoane vor fi aceleaşi, întârzierile aşijderea, preţurile tot mai mari, iar timpul între două trenuri care să se deplaseze în aceeaşi direcţie se va dilata prin desfinţarea tot mai multor rute. Nu e nimic nou, în afara incompetenţei unora şi a nesimţirii altora.

O alternativă la „chefere”-ul autohton ar fi transportul auto. Din păcate nici cu autocarele nu eşti prea departe de clişeele lumii necivilizate: chiar dacă au televizoare postate deasupra scaunului şoferului şi coşuri de gunoi amplasate de-a lungul culoarului, mizeria, mirosurile şi gălăgia e aceeaşi ca pe rutele cu microbuze săteşti. Fie că mergi de la Orăştie la Costeşti, fie de la Cluj la Bucureşti, senzaţiile trăite sunt aceleaşi, ceea ce diferă rezumându-se doar durata aşa-zisului transport. Ţi se face lehamite, oriunde te-ai duce. Bine, te poţi plimba cu mijloacele de transport proprii, de la maşină, la motor ori bicicletă, dar nu cred că starea drumurilor îţi oferă vreo perspectivă fericită asupra călătoriei, de orice natură ar fi ea. Înjurăturile la adresa locurilor unde se află banii dumneavoastră, precum şi la memoria şi neamurile celor care i-au ascuns acolo, nu vor compensa în nici un fel distrugerea bunurilor personale, de la planetare şi tobe de eşapament, până la ouăle frumos ambalate în carcase de plastic din bagajele adiacente. Să nu-mi spuneţi că n-aţi circulat niciodată în ultimul deceniu pe DN 66, ce s-ar putea intitula mai corespunzător DN 666 (apropo, un DJ 666 există oricum în judeţul Hunedoara, dacă nu i s-o fi schimbat între timp titulatura), aflat tot de atâta timp în reparaţii. Cum poţi să repari, fără a-l termina, aproape zece ani un drum dacă nu beneficiezi de aportul prostiei? Cum poţi să reabilitezi DN 7 cu surle şi trâmbiţe şi după o iarnă şoseaua să fie praf, iar maşinile noastre pulbere? Cum poţi să faci vara un lucru, iar după o amărâtă de iarnă s-o iei de la început? Şi cum vreţi să facem turism pe drumurile din România? Că doar, până la urmă, despre asta e vorba!

Trecând mai departe de drumuri, ajungem, invariabil, să vedem lumea din prisma burţii şi a poziţiei orizontale; adică mâncare şi somn. Nu vorbim de băutură, pentru că asta se găseşte oricum, pe lângă toate drumurile. E plină România de cârciumi! De locuri decente unde să-ţi pui jos capul după ce bei ducem lipsă. Şi de localuri unde să nu te jenezi că ai ajuns. Să nu-ţi fie ruşine că te fură ospătarii ca-n codru şi, pe deasupra, te mai cred şi prost pentru faptul că nu le spui nimic. Că pentru o amărâtă de ciorbă, oricum preparată cu o zi-două înainte, trebuie să aştepţi zeci de minute, mai ceva ca să-ţi aducă o caret la Biblioteca Academiei Române. Să nu-ţi fie frică că-ţi zboară puiul din farfurie, la cât e de neprăjit. Sau, dimpotrivă, să nu-l consumi sub formă de cărbune. Să nu găseşti orez prin zahăr, ori muşte prin salată. Să mănânci ca omul, pe feţe de masă curate, în care să nu ghiceşti meniul ultimelor zile, şi nici tipul de ţigări care le-a provocat găurile. În general, să fi tratat corect. Nu zic, sunt şi excepţii, dar sunt rare şi când eşti pe drum nu prea ai timp să le găseşti, mai ales că la noi lipsesc ghidurile de genul acesta, cu informaţii despre unde, ce şi cât te lasă buzunarul să poţi să mănânci.

În ceea ce priveşte cazarea, situaţia e asemănătoare. Aţi încercat vreodată să vă reţineţi prin internet vreo cameră la orice fel de hotel din România? Eu unul mai aştept nişte răspunsuri la câteva solicitări „e-mail”-ice, trimise în urmă cu doi ani, cel mai vechi, respectiv opt luni, cel mai recent! Între timp, m-am cazat, am dormit şi am plătit camerele la respectivele hoteluri, moteluri, hosteluri ori cabane şi rulote, dar e-mail-uri de răspuns tot n-am primit. Vorbesc de România, bineînţeles, nu de străinătăţuri, de unde răspunsul vine aproape instantaneu. Cât despre condiţiile de dormit, mai bine mă abţin…
Şi-apoi, când pleci prin vreo excursie, trebuie să mai şi vizitezi câte ceva, cel puţin pentru a le arăta celor de-acasă ce minunăţii sau prostii ai întâlnit. Că doar nu te duci numai aşa, teleleu, să te plimbi. Prin România lucrurile sunt însă mult mai complicate şi mai greu de realizat. În primul rând pentru că nu prea reuşeşti să ajungi unde ţi-ai propus din cauza lipsei indicatoarelor. Fie că obiectivul se numeşte biserică, mănăstire, cetate, castel sau un banal muzeu, drumul până la el străbate labirinturi mai ceva ca firul Ariadnei. De nu cumva dai peste vreun ţăran la câmp, să te îndrume, îţi iei adio de la poze. Nu mai ajungi să vezi cetăţile în paragină, ascunse-n bălării, nici bisericile – pompos intitulate monumente istorice – dărâmate, nici castelele demult transformate în foste CAP-uri, nici măcar muzeele ce n-au bani decât pentru o extrem de ruşinoasă supravieţuire…

În fine, şi dacă le-ai nimerit, n-ai realizat mare lucru. Căci pe la obiectivele izolate, fie ele cetăţi de refugiu, biserici dărâmate sau chiar capitala Daciei, Sarmizegetusa Regia, nu-i nimeni să te îndrume, să-ţi explice, să te lumineze, că nu se plăteşte în Romînia aşa ceva. Decât dacă respectiva persoană o face pe gratis. Iar „gratisul”, în România, costă mai mult decât „cu plată”, cel puţin din perspectivă culturală. Cei care se oferă să-ţi desluşească pe gratis tainele culturii o fac prost, fie din neştiinţă, fie din prostie adevărată, fie din rea-voinţă. Fie din toate trei cauzele cumulate.

În principiu, la aproape toate obiectivele turistice din România, pe care merită să le vezi, nu vezi mare lucru. Locurile nu sunt amenajate, perimetrele nu sunt delimitate, pietrele fundaţiilor sunt distruse de copaci crescuţi haotic, oameni dezbrăcaţi la pielea goală dansează pe sanctuare antice, bisericile din lemn sunt prăbuşite, centrele istorice sunt pline de maşini ale puşlamalelor-beizadele, monumentele restaurate sau dez-restaurat în câţiva ani, plăcile de marmură de pe statui au fost furate de „ţigani”, care, să fim serioşi şi cinstiţi cu noi înşine, nu sunt numai de etnie rromă, „festivalurile” sunt compuse doar din ritmuri maneliste, sărbătorile presupun arderi de păpuşi cu caracter voodoo şi altele asemenea. În general, proştii şi tupeiştii nu păţesc nimic, iar noi, ceilalţi, le suportăm pe toate.

Iar toate acestea se întâmplă pentru că politicienii noştri solitică rente viagere pentru favoruri ilegale, îşi propun să salveze delfinii în locul cetăţilor dacice (să nu fiu înţeles greşit: şi delfinii  trebuie salvaţi, dar de către senatorii şi deputaţii „delfinici”, adică de cei care au delfini în aria de acoperire), se spurcă între ei pe la televizor, ocolesc răspunsurile directe şi, în principal, se ocupă de prostii. Or fi având şi scuze, că, doar, o parte din noi i-am votat. Poate că singura lor vină e faptul că au consilieri pe măsura capacităţilor lor intelectuale, după zicala: cine se aseamănă se adună! Deşi aici nu e vorba doar de asemănare, ci şi de obedienţă! Un consilier e bun doar să scrie discursuri, atunci când ştie să facă şi acest lucru, să plimbe dosare în urma politicienilor, să plece capul şi să spună cât mai des „Da, şefu’!”.

Prin urmare, în România nu are cum să-ţi reuşească o vacanţă, decât din perspectiva unei neratări a ei în totalitate. Trebuie să-ţi dai silinţa să găseşti câteva aspecte bune în toată harababura lucrurilor proaste ce ţi se pot întâmpla. A fi turist în România înseamnă să ai câtuşi de puţin valenţe de sado-masochist. Să simţi plăcere atunci când urci cu telegondole în locuri unde nu e pic de zăpadă. Să priveşti la scene de zeci de mii de euro, unde nu cântă nimeni decît pentru partidul la putere în primărie. Să te uiţi cum unii călăresc cai albi şi biciclete negre. Şi să te bucuri de oile ce ştiu a scrie cu lâna lor pe dealuri…

Anunțuri

Posted 2012/01/29 by danieliiancu in Reportaje, Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: