Mihnea (12): 5 septembrie 2009   1 comment

Suntem nervosi lău! Da’ lău! În plimu’ lând pe Boc, că l-o enelvat pe „Tati meu” când o volbit plostii la televisol. În al doilea pe sistemul meteolologic că nu dă vleme de cale tlăbă. Se-i cu tempelatulile astea? E o lusine! Căsi la fel cum oamenii nolmali răsesc dacă-i flig, şi noi, oamenii de săpadă, lăcim dacă-i cald… Sau, mă log, ne topim.

Şi din păcate am răcit! Adică nu chiar, că nu avem febră şi nici nu stăm la pat. Doar ne curg un pic, un pic mucii, şi tuşiiiiiiiiiiim de nu ne mai vedem. Mai precis avem ceva la plămânuţi, de-i cam face să hârâie. Că luni dimineaţa, fix la ora cinci, cinci şi ceva (era noapte întunecată afară), am ajuns la spital şi atâta io plăcut la doamna doctor de noi de nu ne-o mai lăsat să plecăm acasă. Nici pe Dica, care ne-o adus. Mai mult, ne-o pus şi-un fel de bumb împlântat în pielicica mânuţei şi apoi l-o acoperit cu tifon, în care, din când în când, vin tot felu’ de tanti în alb şi ne dau injecţii. Nu prea doare, da’ noi urlăm instant. Şi cum spuneam, nu stăm o clipită locului, ci alergăm prin rezerva de se cheamă cameră sau camera de se numeşte rezervă, zburătăcind totul în cale.

No, în principiu ar fi fain dacă am avea mai mult spaţiu de exprimare. Da’ aşa, camera-i mică şi patu’-i ocupat de Dica, care l-o lăsat pe Bunicu’ să se desfete singur la televizor, adică să dea drumu’ la sonor cât vrea de tare, că oricum am impresia că şi vecinii lor îs surzi. În pătuţu’ de lângă îşi face veacu’ alt băieţel, mai mic şi mai amărât ca noi (adică mai bolnăvior), Andrei pe numele lui, care, pe lângă faptul că stă cu mami lui, are două mari calităţi: prima – nu se poate da jos singur din pat, că-i prea mic, să ne ieie jucăriile care-s ale noastre şi nu ne jucăm cu ele; a doua – nu se poate da jos din pat, din motivul enunţat anterior, să ne ieie jucăriile care-s ale lui da’ ne jucăm noi cu ele! Prin urmare se joacă şi el cu ce poate şi cu ce-i dă mami lui, da’ nu prea are timp că beneficiază de mult mai multe reprize de injecţii decât noi.

Pe de altă parte suntem şi eminamente năcăjiţi. Am încercat niscaiva evadări pe culoarele spitalului, da’ Dica o fost vigilentă şi ne-o agăţat de nădrăguţi taman când era să luăm colţu’ spre ieşire. Singurul loc pe care am apucat să-l explorăm în tihnă e o cameră de lângă noi în care nu stă nime şi în care am fost cu Tati meu, când o venit în vizită aseară, după ce o reuşit să-l îmbuneze pe paznicul de la poartă. Am realizat un soi de experimente prin şi pe sub paturile nelocuite, de s-or fi luat cu mâinile de cap tantiile asistente când or fi văzut ce-am izbutit. Dar atât, alte distracţii nu-s defel. Noroc că avem un DVD de-ăla de cântă şi toată ziua lălăie în spaniolă nişte tipi maturi care-i cred pe copii imaturi. Se scălâmbâie de le merg fulgii. Dacă ar fi români, ar fi băgaţi instantaneu la casa de nebuni, aşa ceea ce fac ei e considerată artă.

Totuşi, cel mai grav lucru e că s-ar putea să distrugem Crăciunu’. Bine, nu în totalitate, ci numai petrecerea de la grădiniţă. Doamna chiar se gândeşte serios s-o amâne, că fără noi ce farmec mai are? Iar motivul invocat către direcţiune ar putea fi că n-o nins, iar dacă n-o nins nu se poate face scenetă cu Om (omuleţ) de Zăpadă. Şi cine-o mai văzut serbare de Moş Gerilă fără Om de Zăpadă? Aşa că mai bine amânăm serbarea pentru Paști, căci sunt convins că costumaşele le poate vopsii Dica cu „Carmin Oetker” şi o să-mi stea bine şi pe post de Ou Roşu. Sperăm totuşi ca lucrurile să se îndrepte iar Bunicu’ s-o înduplece pe doamna doctor să ne deie drumu’ acasă mai repede. Cel puţin nouă, să ajungem la serbare. Pentru asta noi repetăm tot timpu’, adică punem un scăunel în mijlocul camerei, ne aşezăm pe el şi repetăm în fiecare zi poezelele şi cântecelele, doar doar ne-o auzi cineva şi i s-o face milă!

Mos Clăsiun cu plete dalbe

A sosit de plin nămesi,

Să aducă daluli multe

La fetise şi băiesi!

Mooos Clăsiuuuun! Mooos Clăsiuuuuun!…

Din bătlâni se povesteste

Că-n tot anu’ neglesit

Mos Clăciun din cer soseste

Nisiodată n-a lipsit!

Mooos Clăsiuuuun! Mooos Clăsiuuuuun!…

Ooooffff, se viasă grea au oamenii misi! Şi aisi nu-i volba de Boc!

Anunțuri

Posted 2011/12/13 by danieliiancu in Aventurile îngerului, Mihnea

One response to “Mihnea (12): 5 septembrie 2009

Subscribe to comments with RSS.

  1. pacat ca nu a trait si surioara mea sa citeasca minunile astea de comentarii… oricum eu ma amuz enorm
    cat despre mihnea stai linistit ca o sa
    la serbare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: