Reportaje (11): INTERVIU: „Mor stânele tradiţionale. Ciobanii nu mai suie cu oile în munţi”   1 comment

Apărut în Formula AS, nr. 945, 2010, p. 3, în cadrul rubricii Spectator.

ION LONGIN POPESCU

Nimic din ce reprezenta odinioară mândria de român nu mai prețuiește astăzi mare lucru. Valorile trecutului sunt înlocuite de un „materialism brutal”, cum ar spune Eminescu. Știm ce se întâmplă cu monumentele din orașe, cu cetățile dacice, cu castrele romane, cu bisericile și celelalte construcții medievale. Și, de parcă n-ar fi suficiente distrugerile „la vedere”, aflăm că și în profunzimile spațiului mioritic, în creierii munților, se petrec aceleași nenorociri: dispar stânele tradiționale, „casele de rugăciune” ale păstorului român dintotdeauna, „sângele și averea” a sute de generații. Doctorandul Daniel Iancu, muzeograf la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Orăştie, a cercetat munții dacici Şureanu și s-a întors cu ochii „arși” de distrugerile întâlnite.

– Sunteți cunoscut drept un mare iubitor al vieții păstorești din Carpaţi. Cum ați ajuns să cercetați stânele tradiționale?

– Mi-am început excursiile pe munte în 1990. Chiar de la început, am făcut o traversare a Şureanului, de la Orăştie, la Oaşa, dormind pe la stâne. În 2003, am făcut o a doua traversare a Şureanului, cu bicicletele, împreună cu colegul Mihai Castăian. Din păcate, stânele la care dormisem cu 13 ani înainte nu mai existau. Majoritatea lor erau distruse total sau parțial, iar cele care mai erau în picioare fuseseră modificate cu plăci de azbest pe acoperiș, în loc de siţă, cu cartoane în ferestre etc. Mai târziu, am urcat în munte și iarna. Am înnoptat două nopți la stâna de sub Godeanu, în care am intrat după ce am săpat un tunel în zăpadă. Dacă n-ar fi fost acea construcție, nu am fi avut unde trage. O stâna este a ciobanilor maximum patru luni pe an, în rest, stă la dispoziția iubitorilor de munte, a turiștilor și cercetătorilor, ca refugiu montan. Prin tradiție, ciobanii, când pleacă toamna la vale, lasă ușile deschise, lemne de foc pregătite, chibrituri, vase de gătit etc., pentru cei ce se vor refugia acolo pe vreme rea. Am întâlnit un singur exemplu când ciobanul a bătut ușa în cuie, de a trebuit să escaladăm peretele şi să intrăm pe o ușiță din spate. Acela nu mai este cioban sau este cioban între ghilimele, pentru că stâna este a comunității, nu a unui individ. Revenind, am încercat să facem ceva să salvăm ceea ce a mai rămas, adică le-am fotografiat, să rămână măcar așa posterității.

– În ultimii ani, pastorii și-au ridicat stane noi, europene, cu termopane, apă curentă, curent electric și tot ce e necesar. Asta este calea?

– Așa ne învață UE, în marea ei înțelepciune… dar acelea nu sunt stâne, în orice caz, nu mai respectă nimic din sistemul tradițional de construcție a stânelor. Când, în loc de siţă, pui hârtie gudronată, iar îmbinările bârnelor nu respectă modelul tradițional, aceea nu mai e stâna. Modul de ridicare a stânelor tradiționale a dispărut, nu se mai știe cum se făceau. Există, e adevărat, cărțile, dar cine să le consulte?

– În ce constă cercetarea dumneavoastră și cine vă finanțează?

– Am pornit de la cărțile existente, unele publicate în perioada interbelică. Am elaborat singuri chestionare și am pornit pe munți, să vorbim cu ultimii păstori. Păstorul/baciul adevărat nu e cel ce păzește oile, ci acela care organizează stâna, mulge oile și face brânză. Anul trecut a mers foarte bine, muzeul mamă din Deva (Muzeul Civilizației Dacice și Romane) ne-a ajutat, ne-a finanțat. Anul curent, însă, toate fondurile au fost tăiate. Ne deplasăm pe banii noștri, iar banii noștri sunt mizerabili. Eu, spre exemplu, rămân cu două milioane în mână pe lună! Cum să trăiești cu două milioane? Buun… să ne întoarcem la păstorie. Ce se mai poate salva? Ca să putem obține, eventual, bani europeni, trebuie să creem o baza de date cu fotografii și informații. Fotografiem, filmăm, măsurăm fiecare stână și fiecare anexă numai doi oameni, este o muncă enormă. Sunt aproximativ 300 de stâne de studiat, adică ce-a mai rămas din ele, pentru că la unele nu se mai poate face decât măsurarea planimetriei. Am terminat studiul pentru 40 dintre ele, până când le vom termină pe toate, ne ia încă cinci ani.

– Care sunt cauzele dispariției stânelor tradiționale?

– Sunt două cauze: 1. Normele UE, care impun un cu totul alt tip de construcție. Clădire spațioasă, cu drum asfaltat până lângă țarcul oilor, cu apă curentă și electricitate. Din păcate, asta nu este stâna tradițională. O diferență esențială între cele două tipuri este dată de conceperea celarului, încăperea unde se depozitează cașul. Într-o stâna tradițională, celarul are bârnele pereților și ale podelei foarte depărtate, și nu are tavan, pentru a asigura o ventilație corespunzătoare, că să nu se strice brânză. În stâna europeană însă, celarul este închis aproape ermetic; acolo, în opinia mea, nu se mai face brânză românească, se face brânză franțuzească sau olandeză, cu puțin mucegai pe ea. 2. O a doua cauză este puzderia de stâne care apar în jurul satelor și orașelor. În urma cu 15 ani, de exemplu, era o singură stâna în jurul Orăştiei. Astăzi, sunt cel puțin cinci! Nu se mai merge cu oile la munte. Stâna tradițională a orașului, din Poiana Naia, o stâna excepțional de frumoasă, un loc de vis, de unde vezi toată Valea Muresului, până dincolo de Deva, nu mai e folosită de 20 de ani.

– De ce nu se mai duc ciobanii cu oile la munte?

– În primul rând, nu au confort. Nu au televizor. Apoi, nu mai găsești ciobani, nimeni nu mai vrea să stea la oi. Anul trecut, un băiat cu trei clase cerea 11 milioane în mână, mâncare, băutură și țigări. O altă distorsiune în miezul tradiției este micşorarea turmelor. Cu atâtea stâne, turmele sunt mai mici, 150-200, și stăpânii nu mai consideră necesar să bată munții doar pentru atâtea animale. În fine, stânele tradiționale dispar prin părăsire. Nu se mai practică păstoritul de transhumantă sau, cel puțin, nu se mai practică la intensitatea de altădată. Sunt și cazuri când stânele se distrug intenționat, că să se construiască altele noi, europene. De aceea, scopul cercetării noastre este să le punem în evidentă pe cele mai frumoase, și sunt unele excepționale, din punct de vedere arhitectonic, ca să poată fi clasate că monumente de arhitectura tradițională şi să poată fi exploatate turistic. În acest fel, nu vor mai avea voie să le dărâme, iar dacă doresc una nouă, să și-o facă la 50-100 de metri distanţă.

– Ce sperați să se rezolve prin cercetarea dumneavoastră?

– Mă gândesc că vreunul dintre politicienii astia, pe care-i tot alegem, să înainteze o propunere legislativă specifică. Citeam acum câțiva ani că s-a votat Legea Deltei Dunării, în care se spune ce poți și ce nu poți să construiești acolo. De ce n-ar fi votată și o lege a Munților Carpati, ca matrice de formare și evoluție a poporului român? O lege care să protejeze zonele de interes etnografic de la munte, care să oblige primăriile să nu mai elibereze autorizații de construcție decât pentru stâne și case tradiționale, cel puțin la fațadă. Nu contează ce confort îți asiguri înăuntru, important e să păstrezi stilul tradițional la exterior.

– În acest trist context, ați cercetat și starea ciobăniei? Mai există păstori tradiționali?

– Din fericire, încă există! Cel puțin în munții Sureanu, unde am făcut cercetări și unde pășunile alpine sunt încă vizitate de turmele de mioare, ca odinioară. Sunt păstori din Mărginimea Sibiului, alții din zona comunei Pianu de Sus, din Purcareţi, Răchita și așa mai departe. Vara stau cu oile sus, la munte; primăvara și toamna, sunt pe undeva, pe la o mie de metri altitudine, într-o zonă numită Recea, în timp ce iarna merg cu oile „în ţară”. Ce înseamnă „în ţară”? Înseamnă Ţara Haţegului, Munții Banatului sau județele Gorj și Vâlcea, pe care le străbat numai pe creste. Sunt trasee ancestrale, slavă Domnului că nu le-au uitat! Acolo iernează, iar asta se numește, încă, transhumanţă. Dacă așa cum estimează specialiștii, păstoritul tradițional va dispărea în scurt timp, atunci ne vom confrunta cu cel puțin trei consecințe. În primul rand, vor apărea (apar deja!) miei tot timpul anului. Faptul că nu se mai duc cu oile sus la munte împiedică separarea turmelor: berbeci, oi sterpe și oi cu lapte. La munte, fiecare turma umblă separat, cu ciobanii ei, cu traseele ei. Se văd la faţa doar toamna, la răvășitul oilor, iar mieii sunt fătaţi între sfârșitul lui decembrie, până la începutul lui aprilie. Asta-i perioada tradițională. Dar eu am fotografii cu miei fătaţi în octombrie, pentru că, ținând toate oile împreună (sunt unii care nu mai duc nici berbecii sus!), apar aceste anomalii. De aici, o a doua consecință: scăderea calității laptelui. Când dau oile laptele cel mai bun? Imediat după fătare, adică primăvară și vara. Or, dacă fată toamna, spre iarna, ce mai pasc la vremea aceea? Una-i să paști iarba de la munte, nepoluată, și alta e să te hrănești cu fân sau cu păioaga dintre pet-urile de la marginea orașelor. În fine, o a treia consecință a renunțării la păstoritul tradițional este scăderea duratei de viaţă a oilor. Faptul că, pe timp de caniculă, stai cu oile la 2000 de metri altitudine înseamnă salvarea lor. Dar când ții oile la marginea orașului, la 45 de grade, cu toată blana și cu tot seul de pe ele, cum credeți că le merge? Sunt convins că, peste 10-15 ani, acești ciobani urbani își vor da seama, mai ales că vor vedea cum le mor animalele și cum nu li se vor mai cumpără laptele și brânza. Iar stânele astea, de tip european, nu vor putea asigura calitatea brânzei tradiționale, pentru că nu mai folosesc vase de lemn, ci de plastic și de tablă. Doar vasele de lemn, covățelele cărate pe măgăruși, păstrează laptele în cele mai bune condiții. Doar în aceste vase se face smântâna atât de groasă, încât, vorba bătrânilor, poate merge șoarecele pe ea.

Anunțuri

Posted 2011/12/10 by danieliiancu in Reportaje, Uncategorized

One response to “Reportaje (11): INTERVIU: „Mor stânele tradiţionale. Ciobanii nu mai suie cu oile în munţi”

Subscribe to comments with RSS.

  1. buna , sunt un admirator a lumii pastorale ma refer la ceea autentica care este pe cale de diparitie poate o sa avem ocazia sa ne cunoastem am cutreierat si eu muntii sureanu mai exact in parva cum spun localnicii cei din sugag toate cele bune

    cosmin alexandru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: