Archive for Octombrie 2011

PLUS NOI la al doilea album: DEMIDULCE   Leave a comment

Sâmbătă, 29 octombrie 2011, începând cu ora 20.00, pe scena teatrului „Prichindel” din Alba Iulia va fi lansat cel de-al doilea album al grupului folk Plus Noi. După Cântece crude, urmează Demidulce… Formaţia Plus Noi este înfiinţată în anul 2009, şi este formată din Stelian „Padre” Petrescu, Kincses “Talisman” Sebastian, Victor “Laureatul” Surugiu şi Adrian “Axânte” Puiuleţ.

Posted 2011/10/27 by danieliiancu in Artă şi cultură, Uncategorized

LACUL LEBEDELOR pe scena Casei de Cultură Deva   Leave a comment

Casa de Cultură din Deva găzduieşte vineri, 28 octombrie a.c., începând cu ora 19.00, spectacolul de balet în patru acte Lacul lebedelor de Ceaikovski, al Teatrului rus de operă şi balet din Odessa. Producţia este realizată sub direcţia lui Vladimir Troshchenko, iar preţul unui bilet este de 60 de lei.

Posted 2011/10/26 by danieliiancu in Artă şi cultură, Uncategorized

Mihnea (6): 30 aprilie 2010   1 comment

Poza e mai veche dar, pentru cine nu ştie, îngeru’ meu este un recitator desăvârşit. Una dintre ultimele poezii învăţate (de la nenea Vasile şi tanti Lenuţa din Geoagiu Băi), e destul de scurtă dar expresivă, mai ales datorită gesticulaţiei îngerului. Când îl pui să spună poezia cu pisica ia poziţia de drepţi şi începe:

Se te-ai speriat pisico (aici face ochii mari, a mirare),

De-asa sus te-ai cocosat (versul ăsta implică ridicarea mânuţelor cât mai sus),

Dă-te zos, nu-si fac nimica (în acest caz degeţelul arătător de la mâna dreaptă este agitat în jos, iar capul clătinat cu putere de la stânga la dreapta),

Sunt căsel sivilizat (iarăşi ochii mari, dar capul plecat puţin într-o parte).

Apoi urmează aplauzele de rigoare şi strigătele de (auto)felicitare: „Bavo, Mihneaaaa!”. Revenim cu alte poezii.

Posted 2011/10/23 by danieliiancu in Aventurile îngerului, Mihnea

Conferinţă naţională despre Bibliologie la Alba Iulia   Leave a comment

În zilele de 20 şi 21 octombrie 2011 la Alba Iulia a avut loc cea de-a V-a ediţie a Conferinţei naţionale Bibliologie şi patrimoniu cultural naţional. Strategii culturale şi editoriale în spaţiul românesc: de la manuscris la e-book. Evenimentul a fost organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia prin Facultatea de Istorie şi Filologie – Departamentul de Istorie, Arheologie şi Muzeologie, în colaborare cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu – Facultatea de Litere şi Arte, Biblioteca Judeţeană „Astra” Sibiu şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Alba Iulia.

Vezi mai jos programul.

Posted 2011/10/22 by danieliiancu in Diverse, Uncategorized

Expoziţie temporară la MCDR Deva: NOPCSA, SAVANTUL FOTOGRAF   Leave a comment

Joi, 20 octombrie 2011, începând cu ora 11.00, la sediul MCDR Deva, situat în incinta Castelului Magna Curia, a avut loc vernisarea expoziţiei temporare Nopcsa, savantul fotograf. Evenimentul a fost organizat de Societatea de Educaţie Nonformală şi Socială în parteneriat cu Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Agenţia de Dezvoltare Economico Socială a Judeţului Hunedoara şi Uniunea Artiştilor Plastici din România – Filiala Deva,  şi se constituie ca parte a proiectului „Savantul Fotograf Nopcsa – o imagine cât 1000 de cuvinte” finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional. La muzeul devean, expoziţia va putea fi vizitată până la data de 11 noiembrie a.c.

Posted 2011/10/21 by danieliiancu in Uncategorized

Despre simpozionul de la Oradea   Leave a comment

Sub semnul luminii – Şcoala Ardeleană, ediţia a VI-a, un articol de Silviu Sana, publicat pe site-ul Biblioteci bihorene la 18 octombrie 2011. Vezi aici.

Posted 2011/10/20 by danieliiancu in Diverse, Uncategorized

Reportaje (8): Cetatea Costeşti – mai altfel   Leave a comment

Apărut în Academia Caţavencu, sub titlul Azi Operaţiunea: „Români, distrugeţi Cetatea Costeşti!”, la Grătar 2007, cândva prin vara anului 2007.

Pentru cei cărora li s-a făcut lehamite să meargă în fiecare an să vadă Balcicul, Atena ori te miri ce însorite ţărmuri dalmate, venim cu o destinaţie surprinzătoare şi exotică: Munţii Orăştiei. Şi nu ne-a bătut soarele-n cap când ajungem să scriem aşa ceva, da’ parcă ne-am săturat să auzim şi să citim doar despre sejururi în Veneţii lacustre, Barcelone gaudiste, Egipturi piramidale sau mai ştiu eu ce Tunisii sahariene, cu nuanţe de Cartagină. Ce? Bolovanii de pe la noi nu-s buni? Or fi ei mai scumpi şi mai inaccesibili, dar hai că nu muriţi din atâta lucru o dată la câţiva ani.

În primul rând, dacă sunteţi de pe la periferia ţării (şi includ aici şi Bucureştiul, se-nţelege), drumul până în l’ombilique de la terre , adică Munţii Orăştiei, o să vă coste cu CFR-ul cam tot atât cât un sejur de şapte zile la Paralia. Da’ nu fiţi cârcotaşi şi plătiţi şi voi odată nemţeşte, fără să vă mai târguiţi cu tonomatul de bilete. Bineînţeles că, dacă optaţi pentru vreun intercity sau ceva de genu’ ăsta o să aveţi surpriza de a nu putea coborî la Orăştie decât dacă vă agăţaţi cu disperare de semnalul de alarmă. Ceea ce nu vă sfătuiesc. Aşa că ori vizitaţi şi gara din Simeria, ori veniţi şi voi cu vreun personal, ceva. În două zile răzbiţi.

Să presupunem că ajungeţi în Orăştie. De aici mai aveţi doar vreo 20 de kilometri până la ţintă şi două soluţii de transport. Primo: autobuzele locale spre Costeşti care, chiar dacă lasă impresia, să ştiţi că nu sunt de pe vremea lui Decebal, ci a urmaşului său, Ceauşescu. Prin urmare, sunt de epocă, cu toată atmosfera de rigoare: gaze de eşapament evacuate direct pe sub scaune, zgâlţâieli, troncăneli, paporniţe, precum şi moşi şi babe agăţaţi de toartele paporniţelor. Secundo: un taxi, pe care îl găsiţi la tot pasul şi pentru care aveţi aprobarea mea să vă târguiţi la preţ, că mai ieftin de 25 de lei oricum nu-l scoateţi. Avantajul soluţiei din urmă e că şoferul se poate dovedi a fi un vertitabil ghid ce vă va istorisii tot felul de poveşti ardeleneşti din zonă.

Buuuun. Coborâţi, să zicem, undeva lângă cabană, pe malul în curs de amenajare al râului Grădişte. Ocoliţi muncitorii ce se apără de caniculă dormind la umbra de la marginea pădurii şi apucaţi drumul crucii. Cruce galbenă, adică marcaj turistic, nu semn bisericesc. Şi mereţi, şi mereţi, şi mereţi până vă ies ochii din cap şi traspiraţia din corpurile încălţate cu papuci de oraş. Dacă îs cu tocuri şi mai fain. După vreo 30 de minute şi câteva zeci de blesteme ajungeţi la un panou care vă atenţionează că ceea ce veţi vedea în continuare e un monument din patrimoniul UNESCO. Săracu’ UNESCO, el nici nu ştie ce dezamăgire produce ălora care sunt obişnuiţi cu monumentalitatea Casei Poporului sau cu nesfârşirea Marelui Zid Chinezesc.

De obicei, prima reacţie în 90 la sută din cazuri e ceva de genul: “Asta-i tot?”. Că lumea se aşteaptă ca Cetatea Costeşti să fie cel puţin pe măsura eforturilor depuse de ea (lumea, adică), până a se cocoţa pe vârful muntelui. Ceva în genul decorurilor hollywoodiene din filmele cu faraoni. Şi când colo doar ruine de turnuri şi de murus dacicus. Şi câteva pietre de moară prezentate în pliante pe post de sanctuare dacice. Hmmmm! Necazul vă va îndemna ca, după ce vă beţi cola sau berica la cutie, să daţi cu ambalajul de pământ şi să-l lăsaţi amintire pe scara monumentală din lespezi de calcar ce duce la unul din turnurile-locuinţă. Părerea mea este să evitaţi pe cât posibil un asemenea comportament, pentru a nu induce în eroare arheologii secolului XXXI cu privire la alimentaţia de bază a dacilor.

Acum, dacă tot sunteţi sus, vizitaţi toată cetatea. Încercaţi, pe cât posibil, să nu călcaţi pe nimeni pe coadă, în special viperele ce stau tolănite la soare şi care nu v-au făcut nimic, dar vă vor face dacă nu sunteţi atenţi.

În sfârşit, urmează coborârea. Pentru a aloca excursiei voastre şi niţică adrenalină, vă recomand coborârea pe versantul estic, mult mai abruptă şi cu atât mai captivantă cu cât sunteţi încălţat mai necorespunzător. Când ajungeţi înapoi la cabana Costeşti nu mai trebuie să fiţi atent la muncitori, pentru că a trecut canicula iar ei au plecat liniştiţi şi odihniţi acasă. La birtul cabanei nu găsiţi decât bere să vă ţină de foame, dar dacă insistaţi poate o înduplecaţi pe bucătăreasă să vă facă o omletă din două ouă, care să vă ameţească foamea până în sat, unde vă puteţi îndestula cu “mici” mari la Şura dacilor, sau Popasul dacilor, sau ceva de genul ăsta.

Apoi urmează partea cea mai grea: fie sunaţi după taxiul care v-a adus şi care vă mai ia minim 25 de lei, fie, pentru cei care au avut capul în mână şi n-au luat numărul personal de telefon de le nenea şoferul, aşteptaţi următorul autobuz, ce e posibil să sosească în două-trei ceasuri. Asta dacă nu vreţi să mai vizitaţi o cetate. Dar despre aşa ceva, cu altă ocazie!

Posted 2011/10/19 by danieliiancu in Articole, Reportaje, Uncategorized